Acasă Politic Dragnea către Cioloș: ”Dacian, nu ține!”

Dragnea către Cioloș: ”Dacian, nu ține!”

DISTRIBUIȚI


Președintele PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat luni pe Dacian Cioloș că practică tactici securistice, după ce fostul premier i-a solicitat să semneze o declarație pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea sau cu servicii secrete interne sau externe. ”Are ceva tupeu băiatul ăsta. El trebuie să răspundă despre niște servicii despre care l-am întrebat eu. E o tactică securistică asta. Dacian, nu ține. O să tot vorbim lunile astea”, a reacționat Dragnea întrebat despre solicitarea lui Cioloș.

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică la Buzău că vrea să vadă de la Liviu Dragnea ”declaraţiile pe propria răspundere ale conducerii PSD care să spună că nu au colaborat cu Securitatea niciodată şi n-au colaborat cu servicii de informaţii din ţară şi din străinătate”, altfel acuzaţiile lui rămân ”vorbe în pustiu”, potrivit Agerpres.ro.

”Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă, ceilalţi care se plimbă de câţiva ani de zile pe la instituţiile de forţă şi pe la serviciile de care vorbesc acum şi cu care au avut treabă, nu găsesc altă scuză decât să acuze ceea ce fac ei în partid spre ceilalţi. Înainte de toate, vreau să văd de la Liviu Dragnea declaraţiile pe propria răspundere ale conducerii PSD care să spună că nu au colaborat cu Securitatea niciodată şi n-au colaborat cu servicii de informaţii din ţară şi din străinătate. Asta am făcut noi la PLUS, toţi cei din conducere, în frunte cu mine, asta trebuie să o facă şi ei”, a afirmat Cioloş într-o conferinţă de presă. Foto: StiriTVR.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here