Acasă Politic Dragnea ”cumpănește”. Dacă să arunce sau nu țara în criză politică

Dragnea ”cumpănește”. Dacă să arunce sau nu țara în criză politică

DISTRIBUIȚI

liviu-dragnea-premierPreședintele PSD Liviu Dragnea, însoțit de copreședinții ALDE – Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, au susținut la Camera Deputaților o declarație de presă, în replică la anunțul făcut astăzi de președintele Klaus Iohannis referitor la respingerea nominalizării social-democratei Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru al României și solicitarea unei noi nominalizări din partea coaliției parlamentare majoritare.
Deși a amenințat cu declanșarea procedurilor pentru organizarea unui referendum de suspendare a președintelui, Dragnea, nervos, a anunțat că își ia un timp de gândire, până mâine seară, în care să ”cumpănească” bine la ceea ce trebuie făcut  mai departe, ”în interesul României”, nu ”în interes personal”:  ”Trebuie să ne gândim foarte bine dacă aruncăm țara în această criză politică”.

De asemenea, Dragnea a mai spus că președintele nu a sunat-o pe Shhaideh și a sugerat că nu dorește să dea celor care au câștigat alegerile posibilitatea de a prelua puterea, considerând cererea președintelui de a nominaliza o altă persoană o ”ofertă otrăvită”, neavând garanții că o nouă variantă de premier va fi acceptată de Iohannis.

Mai mult, Dragnea a sugerat că într-o discuție pe care a purtat-o cu Shevil Shhaideh după anunul nominalizării, președintele a dat de înțeles că este ca și acceptată, solicitându-i să se pregătească pentru o discuție punctuală pe anumite teme de guvernare.

Ne gândim la o comisie care să analizeze rapid dacă gestul președintelui este constituțional sau nu, precum spune decizia Curții Constituționale” a afirmat Liviu Dragnea.- www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen − 15 =