Acasă Economie După falimentul RADET urmează cel al Termoenergetica

După falimentul RADET urmează cel al Termoenergetica

DISTRIBUIȚI

ELCEN analizează opțiunea de a cere intrarea în insolvență a Termoenergetica

ELCEN analizează toate opțiunile legale pentru recuperarea creanțelor pe care i le datorează Compania Municipală Termoenergetica, inclusiv formularea unei cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență. În acest scenariu, ELCEN va solicita și atragerea răspunderii conducerii companiei municipale.

Intenția ELCEN vine ca urmare a faptului că Primăria Municipiului București (PMB) nu a virat către Termoenergetica subvenția aferentă perioadei decembrie 2019 – mai 2020, în valoare de 652,22 milioane de lei. Neplata subvenției a creat mari probleme financiare ELCEN-ului.

Datoriile acumulate de Termoenergetica față de ELCEN au ajuns, la data de 12.07.2020, la 422,1 milioane lei. Suma reprezintă contravaloarea facturilor neachitate de compania municipală, către ELCEN, în perioada februarie-mai 2020.

Urmare a acestei situații, ELCEN a ajuns să acumuleze, la rândul său, o datorie de 200 milioane de lei către furnizorul de gaze naturale și către prestatorii de servicii auxiliare.

În prezent, ELCEN se află în situația iminentă de a înregistra un cash-flow negativ, fapt care va conduce la imposibilitatea achitării facturilor emise de furnizorul de gaze naturale.

În acest context, ELCEN a primit deja o notificare privind posibila sistare a livrării gazelor naturale, în cazul neachitării obligațiilor financiare.

Dacă se va ajunge în această situație, ELCEN nu va mai putea produce energia termică necesară pentru asigurarea, de către Termoenergetica, a apei calde și a căldurii în București.

”Situația actuală arată că Termoenergetica a luat de la RADET nu doar aceeași echipă de conducere care a băgat RADET în faliment, dar și modelul de management, pe care vedem că îl implementează în același mod dezastruos la noua companie”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

”Să cumperi marfă fără să o plătești, știind că nu ți se întâmplă nimic, reprezintă o strategie care, din păcate, va accentua și mai mult criza în care se află sistemul de termoficare din București. De suferit, din păcate, vor avea bucureștenii și celelalte instituții racordate la rețea care, deși își plătesc la timp facturile, s-ar putea să nu mai primească apă caldă și căldură. Facem un apel la responsabilitate, la identificarea unor soluții care să deblocheze această situație financiară gravă și care să asigure premizele pentru pregătirea sezonului de iarnă, mai ales că situația infrastructurii  de furnizare a agentului termic este critică” a mai declarat Ovidiu Neacșu.

Datoriile aferente subvențiilor neachitate de Termoenergetica: 154.087.348,37 lei – februarie 2020,  146.351.566,05 lei – martie 2020, 88.344.412,50 lei – aprilie 2020, 16.534.576,76 lei -mai 2020.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen + 9 =