Printr-un simplu discurs, într-o română mai corectă decât vorbesc mulți membri ai Guvernului, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a reușit să-i impresioneze pe români, așa cum mulți politicieni români prezenți la Ateneu n-au făcut-o niciodată. Și nici nu sunt interesați, prea ocupați să-și apere privilegiile:
Așa se câștigă respectul, nu cerșindu-l așa cum a făcut premierul Viorica Dăncilă, care pronunță în continuare ”preşedenţie”.
În timp ce Tăriceanu nu s-a putut abține să nu repete marota abuzurilor din justiție, iar Florin Iordache a avut un discurs ipocrit, pretins proeuropean, avându-i în fundal pe condamnații pentru corupție Adrian Năstase și Adrian Severin, în fața Ateneului, circa 700 de români au protestat, scandând mesaje anti-PSD.
Un sondaj IRES arată că 81% dintre români apreciază ca fiind un lucru pozitiv aderarea la UE, iar 68% spun că au auzit despre faptul că România deține, în 2019, Președinția Consiliului UE.
Nu același lucru se poate spune despre guvernanți. Prima întâlnire a ministrului interimar de la Dezvoltare a fost cu chinezii interesați de investiții în infrastructura de transport, în condițiile în care banii europeni alocați României zac la Bruxelles.
Nici de banii pentru spitale nu sunt interesate autoritățile de la București. Într-un răspuns dat eurodeputatului Marian-Jean Marinescu, comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, a declarat că Guvernul României nu a depus până acum nici un proiect la Comisia Europeană pentru cele trei spitale regionale și nu a finalizat vreun studiu de fezabilitate.
Nici măcar în ziua lansării oficiale a Președinției, politicienii români nu s-au putut abține de la acțiunile lor puerile. După ce Klaus Iohannis a motivat refuzul numirii lui Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, Viorica Dăncilă i-a propus din nou pe cei doi pentru portofoliile de la Dezvoltare și Transport. ”Acest refuz este un refuz de formă, pe care președintele a înțeles să îl motiveze”, a fost explicația bizară a lui Florin Iordache.
La fel a procedat și Tudorel Toader, care a propus-o pentru a treia oară pe Adina Florea pentru a conduce DNA. – sursa: EurActiv.ro