SE CERE INTRODUCEREA EDUCAȚIEI COMUNITARE ÎN ȘCOLI
Început la ora 18.00 ca un protest pentru demisia primarului de la Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone, aproximativ 25.000 de persoane, în special tineri, au blocat marți seara centrul Capitalei într-o amplă manifestare de protest declanșată de tragedia de la Clubul Colectiv. S-au scandat, printre altele, ”Jos, Ponta!”, ”Jos, Oprea!”, ”Ieșiți din casă dacă vă pasă!”
Protesatatarii au fost în faţa Guvernului, cerând demisia premierului, a ministrului de Interne si a primarului Sectorului 4 ca răspuns la reacţia autorităţilor după tragicul incendiu de la Clubul Colectiv şi la şirul de nereguli care au dus la moartea, până acum, a 32 de persoane și rănirea a cel puțin 160.
Protestul, care a pornit ca o mişcare pe facebook, s-a terminat după miezul nopții, dar mulți dintre protestatari au anunțat că acesta e doar începutul.
Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Unirii, au pornit spre Piața Victpriei, unde li s-au alăturat alte mii de oameni, după care au pornit în marş spre Ministerul de Interne, Primăria Sectorului 4 şi Clubul Colectiv, după care au revenit la Universitate.
Lozincile strigate de manifestanţi au vizat necesitatea de-a schimba sistemul corupt de administraţie, de schimbare a clasei politice, demisia administraţiei şi asumarea răspunderii de către autorităţi.
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat imediat la mişcarea de stradă manifestându-şi sprijinul: “Sunt impresionat de manifestările din această seară. Este o mișcare de stradă, care vine din dorința oamenilor de a le fi respectată condiția și demnitatea. Am înțeles că se cere și se așteaptă, pe bună dreptate, ca cineva să-și asume răspunderea politică. Următorul pas trebuie să fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revoltă”. a scris Klaus Iohannis pe contul să de facebook marți seara..
Autorităţile vizate de proteste nu au avut nicio reacţie oficială.
Proteste asemănătoare au fost organizate şi în alte oraşe ale ţării, în care mii de oameni au demonstrat solicitând demisia Guvernului şi măsuri pentru schimbarea administraţiei corupte.
Manifestanții de marți au fixat data următorului marș: joi, 6 noiembrie, și declară că nu se vor mulțumi cu funcționarii mărunți pe care premierul Victor Ponta dorește să-i sacrifice pentru a salva Guvernul.
Pe un carton purtat de o tânără scria: “Avem coloană vertebrală, nu coloană oficială”.
Jandarmii, prezenți în număr mare, nu au avut de lucru, manifestanții fiind, în general, pașnici.
De la manifestare nu puteau lipsi unii revoluționari, recunoscuți pentru patima lor de a ieși în stradă imediat ce se anunță proteste împotriva puterii.
Așadar, ample proteste sunt anunțate pentru sfârșitul acestei săptămâni, încă de joi, în București și alte orașe din România. O listă provizorie de revendicări, în 10 puncte, a fost anunțată de mai multe grupuri civice. Lista nu e definitivă, forma finală urmând să fie stabilită în stradă.
De exemplu, comunitatea Uniți Salvăm, Uniți Salvăm, Neam Trezit, Activiști fără Frontiere și Miliția Spirituală anunță pe Facebook organizarea unui protest în Piața Universității, pentru ziua de joi, ora 18.00 și a întocmit o primă listă de revendicări, de la solicitarea de demisii (Piedone, Oprea, Bănicioiu și ISU) și până la asigurarea a 10% din PIB pentru bugetul sănătății. ”Nimic nu va mai fi la fel. Ne vedem în stradă! E doar începutul!”, spun grupurile care au anunțat evenimentul.
Lista de revendicări
1. Vrem anchetă rapidă, corectă şi transparentă în investigarea tragediei! Vrem să li se comunice cetățenilor rezultatul anchetei.
2. Vrem demisii ACUM! Vrem demisia primarului Sectorului 4, Cristian Popescu şi a vicepremierului Gabriel Oprea! Vrem demisia Ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu! Vrem demisia şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
3. Vrem ca toţi cei care au participat la operaţiunile de salvare să poată vorbi liber, fără să fie ameninţaţi!
4. Vrem revizuirea de urgenţă a planurilor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, pentru incendii şi pentru cutremure, care în Bucureşti ar putea produce zeci de mii de victime! Activitatea comercială în clădiri ne-consolidate şi care prezintă risc de prăbuşire trebuie interzisă.
5. Vrem ca toate locaţiile din ţară care găzduiesc evenimente similare să fie verificate în regim de urgenţă pentru a se asigura că deţin infrastructură necesară în caz de incendiu. Vrem ca materialele fono-izolante care nu sunt ignifuge să fie interzise!
6. Vrem minim 10% din PIB pentru sănătate, media europeană a finanţării pentru acest domeniu.
7. Vrem să nu se mai închidă spitale ci să se construiască! Vrem ca personalul să fie bine remunerat şi instruit, atât medicii cât şi auxiliarii. Vrem demisii la vârful Ministerului Sănătăţii pentru amânarea dării în folosință la timp a Unităţii Moderne pentru arşi de la Spitalul Floreasca.
8. Vrem echipament modern pentru pompieri şi pentru toţi cei care lucrează DIRECT pentru salvarea oamenilor! Vrem ca salariile lor să crească iar condiţiile lor de lucru îmbunătăţite.
9. Vrem introducerea în trunchiul şcolar obligatoriu, clasele I – XII, a Educaţiei comunitare, care să cuprindă instrucţie de prim ajutor, exerciții pentru situații de urgență (cutremure, incendii, inundații ), educație rutieră. şi de prevenirea incendiilor.
10. Vrem simplificarea şi clarificarea cadrului legislativ privind funcţionarea spaţiilor comerciale, în acest moment plin de lacune, neclarităţi şi neconcordanţe. Responsabilităţile trebuie să fie clare, la fel şi sancţiunile.
Vrem să nu mai fim minţiţi şi umiliţi de către cei care au putere politică şi administrativă.
Nimic nu va mai fi la fel. Ne vedem în stradă! E doar începutul!
Valeriu Zgonea: ”De data acaesat trebuie să se meargă până la capăt!”
PSD încearcă să scape de UNPR
După cea mai mare manifestație din ultimii ani din București și alte orașe din țară, unde s-au strigat sloganuri anti-guvernamentale, prin vocea lui Valeriu Zgonea, președintele executiv și președinte al Camerei Deputaților, PSD vrea o schimbare: ”Îi înțeleg pe oamenii care au ieșit în seara aceasta în stradă. Le înțeleg furia. Cred că a venit momentul ca întreaga clasă politică să înțeleagă că nu mai merge cu jumătăți de măsură. De data aceasta, trebuie să se meargă până la capăt. Trebuie ca societatea să știe exact cine și de ce se face vinovat pentru moartea acelor tineri nevinovați. Regulile nu mai trebuie aplicate discreționar. Legile nu mai trebuie acoperite de corupție și șpăgi. Aplicarea corectă a legilor poate salva vieți. La fel cum nerespectarea lor a omorât oameni. Este nevoie să se afle adevărul și toți cei care se fac vinovați de această tragedie să plătească, indiferent ce funcții sau responsabilități au. Memoria tinerilor morți in Colectiv nu are nevoie de monumente, ci de dreptate!”, susține președintele Camerei Deputaților într-o postare pe pagina de Facebook.
Surse din PSD susțin că e doar prima salvă a social-democraților împotriva partenerilor de la UNPR. Curentul majoritar care se formează printre PSD-iști e acela că vicepremierul Gabriel Oprea și partidul său devin din ce în ce mai toxici în perspectiva localelor și parlamentarelor de anul viitor.
Marian Munteanu către guvernanți: ”Plecați acum!”
Marian Munteanu, liderul și simbolul studenților care au protestat în 1990 în Piața Universității, inclusiv în perioada mineriadei, a vorbit la Realitatea TV despre protestul de amploare de marţi seară din București. Acesta îi avertizează pe politicieni că protestul abia acum începe, iar ei trebuie să-şi asume răspunderea. Munteanu îi sfătuieşte pe tineri să-şi ia soarta în propriile mâini.
Observaţiile lui Marian Munteanu: ”Ca unul care am știut ce înseamnă să pierzi oameni dragi, primul meu gând se îndreaptă către familiile celor aflați în suferință. Le doresc tuturor putere să depășească acest moment greu. Această acumulare de durere se îndreaptă încet, încet spre revoltă. Vreau să lansez o rugăminte unora și un apel altora. Am o rugăminte față de Guvern: Să plece acum! Să plece acum, să plece cât mai repede! Oamenii au nevoie acum de o minimă responsabilitate din partea lor. Rugămintea mea se îndreaptă și către membrii principalelor partide politice. Să înțeleagă că nu pot susține până la nesfârșit un mecanism care durează de 26 de ani. Să nu lăsăm această undă tectonică să pună în mișcare energii care cine știe unde ne poate îndrepta. Asistăm cu uimire, mă uitam la primarul acela. Eu așteptam după cinci minute să-și dea demisia. Acest mecanism a produs victime peste victime de 26 de ani. Fac apel la ultima rezervă de responsabilitate a guvernanților și să le atrag atenția că deja este limpede că aici nu mai este vorba doar de durerea și revolta provocate de acest tragic accident. Seara aceasta este rănită sistematic. Și nu mă refer doar la victimele din 1989 și 1990. Noi avem milioane de oameni care au murit cu zile din cauza guvernanților care au făcut mult prea puțin pentru a se ocupa de o serioasă administrare a acestei țări. În același timp am o rugăminte către toți cei din generația mea, să fie solidari cu acești tineri și să nu-i lase singuri în acest moment. Este nevoie în acest moment de un foarte rapid proces de reconfigurare a unei societăți civile coerente. Mi-am îngăduit să fac un apel la aceste două generații, cea tânără, care acum este în plină acțiune de afirmare a gândurilor, dar și generația care este la maturitate și care trebuie să-și asume o apropriere și o contribuție la reconstrucția României. Este nevoie de oameni noi și cureți. Sper să văd oameni care nu au condiționări și poveri ale trecutului. Demisiile și schimbările de Guvern vor veni în perioada următoare. Vreau să sper că cei din partide vor înțelege că ar face o mare greșeală în menținerea acestei stări de spirit, susținând în continuare membrii din Guvern și primari precum cel al Sectorului 4. Acești 20.000 de oameni reprezintă un vârf de lance, dar oameni care gândesc ca ei sunt milioane. Protestul nu a început, încă. Eu vă spun că în doar două zile li se vor alătura toți cei care au experiența unei vieți întregi chinuite în acești 26 de ani și veți vedea acei sute de mii de oameni că ies din nou din solidaritate. Avem nevoie de un exemplu de civilizație și de comportament, de spirit civic. Rămâne ca acești politicieni să realizeze că li se apropie ceasul al 12-lea. Dacă tăvălugul începe, nu se știe ce se va întâmpla. Noi avem nevoie de o schimbare serioasă și îi invit pe acei politicieni să pună umărul acum, să se alăture acestor oameni, determinând schimbări necesare. Eu nu înțeleg cum un partid care are un primar în situația lui Piedone nu i-au retras până acum spiritul politic? Ce ați făcut, frate până acum, că ați avut toată pozițiile și pârghiile din lume?! De data asta cred că politicienii nu vor mai învinge. Am speranțe că această nouă societate civilă va reuși să se organizeze singură și fac un apel în acest sens, pentru că este foarte important să acționeze într-un mod civilizat. Nu cluburile sunt problema oamenilor, ei au ieșit din cauza nedreptăților înfiorătoare, din cauza lipsei de responsabilitate care caracterizează politica românească. Când am făcut apel la responsabilitatea partidelor, mă refeream la calitatea reprezentanților lor de membri ai Parlamentului. Parlamentul are posibilitatea să ia măsurile care se impun. Acest lucru trebuie făcut pentru că noi avem nevoie de o reconstrucție serioasă a tuturor instituțiilor. Este nevoie de altă viziune, gândire, atitudine și responsabilitate. Asta, de fapt, cer oamenii, revenirea la normalitate! În același timp, trebuie să înțeleagă asta și cei care nu protestează, nu numai cei din piață, și ceilalți, milioanele care sunt de acord cu ei. Eu nu am plecat! Eu am participat la manifestări în zone culturale, asociații, sindicate, patronate fără să a dorința și intenția să fiu vizibil, pentru că am vrut să construiesc. Protestele singure nu rezolvă niciodată problemele până la capăt. Să nu vă imaginați că cei care au făcut atâta rău în această țară nu se vor regrupa. Ba se vor regrupa ușor. Această manifestare nu este suficientă, dacă oamenii nu se organizează. Dacă nu identifică soluții foarte repede, vor veni alte grupuri și nu o să producă o mare schimbare. Mă uit cu drag și mă bucur că oamenii își spun punctul de vedere prin acest manifeste, este un lucru important. Dar le atrag atenția, prietenește, frățește, că nu este suficient. Să spunem că ar obține să dea afară doi-trei inși. Ce am rezolvat? O să vină verii lor, cumnații lor, vecinii lor… Marea deosebire e că acum 26 de ani nu au avut resurse la îndemnă. Tinerii de acum trăiesc, totuși, într-un alt context. Să nu repete greșelile trecutului! Pentru asta trebuie ca ei să se strângă, să se coaguleze la modul responsabil. Apelul meu către ei este să-și ia soarta în mâini! Repet, nu au nevoie de mai mult de două zile și o să crească foarte mult. Nu vă dați seama cât de important este să nu se compromită un moment important. Oamenii care au murit dealungul timpului nu vor răzbunări. Ei au nevoie ca oamenii care trăiesc, copii lor, frații lor, părinții lor, să aibă acces la o viață mai firească, mai bună. Eu nu vreau să creez cuiva așteptări cam mari, pentru că dacă nu înțelegem despre ce e vorba. Cum adică marș anticorupție? E un marș împotriva unei consecințe? Corupția este o cauză, nu o consecință. Băi fraților, voi nu vă luptați contra bubelor care ies de la o boală, ci împotriva cauzelor care generează boala aia. Pentru că tai trei bube și ies șapte. Noi ne adresăm și cerorlalți care se uită la ei și care se simt reprezentați de ei. În adâncul sufletului lor, cred că vreo 15 milioane de români se simt reprezentanți de ei. În esență, poporul acestaeste încă solidar. Oamenii sunt nemulțumiți de alcătuirile instituționale care stau deasupra lor de atâta timp. Eu nu vreau să văd un marș al victimelor, pentru că dacă te simți victimă, rămâi victimă. Eu vreau să văd o acțiune a oamenilor care se simt îndreptățiți să schimbe lucrurile, oamenii care sunt proprietarii acestei țări și să-și asume odată această responsabilitate. Toată clasa administrativă este formată din angajații populației. Acești oameni trebuie să analizeze ce vor să facă cu societatea românească, pentru că altfel vor fi trași pe sfoară. De ce nu vă întrebați cum de suntem capabili de atâtea lucruri. Haideți să învățăm să ne respectăm mai mult pe noi înșine. Vă puteți imagina ce s-ar fi întâmplat în alte părți, într-un caz similar, era cu pietre, cu sânge. La noi înseamnă oameni civilizați. să se fructifice aceste valori! Ei au suferit mult mai mult decât alții, poate ar avea justificare să se enerveze și cu toate acestea au tăria să fie calmi. Văd o nădejde în mișcarea și atitudinea lor și mă rog la Dumnezeu ca societatea să aibă de câștigat din civismul acestei noi generații, pentru că avem nevoie de așa ceva”. – foto: România Curată