Recent am participat la Buftea la o activitate organizată de autoritățile locale pentru marcarea Zilei Eroilor. Lume diversă, de toate rangurile și categoriile sociale, de toate vârstele, de toate orientările politice. Oameni simpli și mai înstăriți, pensionari și copii… Cum stă bine unei comunități locale unite. Un discurs al primarului scurt și de bun simț, fără nuanțe și atacuri politice, care oricum nu și-ar fi avut locul într-un moment în care importantă era cinstirea memoriei înaintașilor și lecția de istorie pe care aceștia au lăsat-o în urma lor.
Un lucru însă m-a frapat. Ceva la care asistăm în mod curent și pe lângă care trecem pentru că ne-a intrat în obișnuință. Gardurile. Și reacția autorităților atunci când întrebi despre ele…
Gardurile care sunt instalate pentru a delimita ”perimetrul de siguranță”. De fapt, sunt garduri pe care în mod inconștient le montăm pentru a crea bariere între oameni. Sunt gardurile care separă ”protagoniștii” de restul lumii, de ”spectatori”, de cei care ”nu participă” la acțiune.
Explicația jandarmilor poate fi justificată din punctul lor de vedere. Au montat gardurile pentru a-i proteja pe participați. Din punctul meu de vedere – fals. Erau garduri în fața oamenilor, în fața copiilor, și care, în eventualitatea în care cineva ar fi pătruns cu mașina, să spunem, în zona respectivă oricum nu i-ar fi apărat, poate, dimpotrivă, le-ar fi creat o barieră suplimentară în a se salva. Dar noi așa am fost învățați să gândim, cu garduri, cu bariere. Și acesta este și mesajul pe care, inconștient, îl transmitem copiilor noștri – să stea după gard. Fără să conștientizăm, îi dresăm de mici să stea în spatele gardului, să stea în țarc, închiși ca niște oi…
Culmea este că nimeni nu s-a sesizat. Nici reprezentanții autorităților, nici cadrele didactice care au participat… Nimeni. Tuturor li s-a părut ceva normal… Ca și când statul în țarc și comportamentul de turmă este ceva firesc… Iar dacă îndrăznești să întrebi despre rostul gardurilor puse în fața copiilor în încercarea de a-i face și pe ceilalți să privească în acceeași direcție cu tine sau cel puțin data viitoare să se gândească de două ori dacă gardurile sunt sau nu utile, brusc ți se sugerează că locul în care te afli nu este potrivit, că trebuie să pleci pentru că încurci ori chiar să simți atingerea discretă dar fermă a unui umăr de jandarm pe spatele căruia scrie ”Dialog”. – A. R.
