Ianuarie e luna privilegiată în calendarul gloriei neamului, căci are înscrise în răbojul ei trei din momentele care dau permanenţă – infinire cum ar spune Eminescu – şi fiinţei şi spiritului nostru: Victoria Voievodului, Naşterea Poetului, Înfăptuirea Unirii.
La 10 ianuarie 1475, cel căruia cel mai potrivit i se poate spune simplu Voievodul, fără teama ca vreun român, din orice meleag, ar putea să nu ştie despre cine este vorba, învinge la Podul Înalt, în fruntea a 40.000 de osteni, armata otomană de trei ori mai numeroasă. Străinătatea, care nu-i trimisese ajutorul trebuitor, nu-şi poate reţine cuvintele de laudă. Cronicarul polon Dlugosz scria: “După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încreadă conducerea şi stăpânirea lumii şi mai ales funcţia de comandant şi conducator contra turcilor…”.
Naşterea lui Eminescu, la 15 iuanuarie 1850, a fost naşterea unei noi pilde de luptător pentru gloria neamului şi înălţarea culturii sale. Poetul a sintetizat în creaţia sa întreaga spiritualitate românească, ziaristul a luptat cu arma scrisului, în toate însă a trăit patriotul. Nobleţea cauzei este prima legătură, şi cea mai de seamă care se statorniceste între Voievod şi Poet. De fapt, Eminescu născut în ţinutul de nord al Moldovei, cel învăluit de aura lui Ştefan, va trăi sub semnul acestuia şi niciun alt ctitor al neamului nu va fi atât de des şi luminos amintit de Poet. Ştefan este dintre “Oamenii care au iîceput regenerarea natţonală, şi-au dat ideea întregului ce noi avem a o realiza” şi de aceea Eminescu va fi în anii 1870-71 printre marii animatori ai societăţii studenţeşti din Viena care pregăteau sărbătoarea Voievodului la Putna, daca nu – după mărturia lui Stefanelli – chiar iniţiatorul ei.
La manifestarea din august 1871, se distribuie celor adunaţi la mormântul lui, foi cu poezia “Închinare lui Ştefan Vodă”. Acesta este pentru Eminescu simbolul eroismului românesc, al celui mai înalt curaj şi a celei mai alese virtuţi. Contactul cu mormântul Eroului este prilej de redeşteptare naţională.
“Virtutea românească, virtutea strălucită
De patrie şi lege, aici în sanctuar
Se ştie-nmormântată. O dalbă zi-i sosită,
Poporul stă-n genunghe s-o-nveţe la altar”
Orice prunc al neamului trebuie dus la “Putna-a-l inchina” intru innobilare cu semnul curajului si al iubirii patriei.
Eminescu va lupta pentru reîntoarcerea Bucovinei, răpită de Imperiul Habsburgic, la sânul patriei pentru că “acolo sunt mormintele celor mai mari dintre Domnitorii români… acolo doarme Ştefan, zidul de apărare al creştinătăţii”. Serbarea de la Putna este pilda de identificare a voinţei Poetului cu idealul neamului.
În 1883, Eminescu lucrează la “Imnul lui Ştefan”, pregătit pentru ceremonia dezvelirii statuii de la Iaşi, eveniment salutat încă din 1882 în “Curierul de Iasi”: “Ştefan cel Mare asupra mărimii căruia doar arhivele din Venezia încep a ne lămuri și care crease Moldovei un rol atât de strălucit pentru vremea sa, va avea statuia sa în Iaşi”. Deşi primele semne de boală îi îngreunează lucrul şi nu definitivează imnul, poetul va scrie “Doina” care, după ce e citită înşsedinţa Junimii cu o zi înaintea festivităţii, provoaca, după mărturia lui Iacob Negruzzi, un entuziasm de nedescris:
Ştefane Măria Ta
Tu la Putna nu mai sta
……………………………..
Doar s-o-ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tau”
Din păcate, boala, anxietatea ce-ncepuseră a-l cuprinde nu-i permit s-o citească a doua zi.
Se vede dar, cum chipul acelui care “a fost domnia cea mai glorioasă a Moldovei” care nimiceşte duşmanul “din afară cu sabia şi isteţimea” revine mereu în scrisul lui Eminescu ca o mărturie de eroism şi patriotism absolut. Ştefan “…căruia poporul în urmă i-a zis cu dragă inimă, şi bun şi sfânt si mare, căci aşa domn nici n-avusese până atunci” şi Eminescu care ne-a învăţat cel mai bine să ne cunoaştem, reprezintă tot ce e mai deplin al nostru. Care dintre noi nu ar vrea să se privească în chipurile lor ca într-o oglindă? – articol publicat de Liviu Antonesei în Opinia, An II, Nr. 1-2, anul 1975
