Romulus Cătălin Pantazi exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului Ilfov, înlocuindu-l pe Florin Nae. Modificarea a fost efectuată printr-o hotărâre aprobată în şedinţa de miercuri, 15 ianuarie, a Guvernului.
Florin Nae fusese numit subprefect la începutul anului trecut. Hotărârea a fost semnată de prim-ministrul Victor Ponta și contrasemnată de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.
Noul subprefect de Ilfov a depus jurământul vineri, 17 ianuarie.
Romulus Cătălin Pantazi a devenit înalt funcționar public în urma examenelor susținute în decembrie 2013. Anterior, a fost avocat, printre clienții cabinetului său de avocatură numărându-se firme cu rezonanță în mediul de afaceri românesc: Romprest, Atelierele Grivița, Societatea Feroviară de Turism, dar și instituții publice, precum Primăria Sectorului 1 sau Primăria Corbeanca, al cărei secretar a și fost.
Numirea noului subprefect de Ilfov, venit pe filiera UNPR, este una din primele măsuri luate la nivelul administrației ilfovene ca urmare a negocierilor dintre PSD și PNL la începutul acestei săptămâni.















