Acasă Cultura Emisiune comună România-India. Costume populare

Emisiune comună România-India. Costume populare

DISTRIBUIȚI

Romfilatelia introduce în circulație, marți, 17 septembrie a.c. emisiunea comună de mărci poștale România-India având ca temă Costume populare. Emisiunea include două mărci poștale și un plic „prima zi” în care sunt prezentate costume populare aparținând unor cunoscute modele de îmbrăcăminte tradiționale din România și India.

Emisiunea filatelică se înscrie ca un eveniment cultural remarcabil menit să marcheze aniversarea a 75 de ani de relații diplomatice româno-indiene.

Relațiile diplomatice au cunoscut o dinamică vizibilă, începând cu anul 2013, când a fost semnată Declarația Comună, la New Delhi, privind Parteneriatul Extins între România și India. Întâlnirile la nivel guvernamental organizate în special după primele vizite reciproce din anul 2018, au condus la dezvoltarea colaborării româno-indiene în domenii importante cum ar fi: economie, comerț, agricultură, industria petro-chimică, cultură, știință și tehnologie, învățământ superior și cercetare, turism etc. India ocupă în prezent locul doi în topul schimburilor comerciale ale României cu zona asiatică.

În domeniul cooperării culturale merită remarcate Lectoratul de limbă, cultură și civilizație românească din cadrul Universității din Delhi, redeschis în anul 2023, Secția de Limba Hindi la Universitatea din București și Centrul Clujan pentru Studii Indiene la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, începând cu luna decembrie 2024.

Marca poștală cu valoarea nominală de 4 Lei prezintă un tradițional ansamblu de costume indiene. Se remarcă costumul femeiesc Lehenga Choli: o fustă și o bluză care reprezintă un costum de ceremonie. La fusta lungă, plisată, de obicei brodată se adaugă o bluză croită pe corp și un element reprezentând o țesătură (odhani), bogat decorată cu elemente florale, care amplifică eleganța costumului.

Costumul bărbătesc este compus din dhoti (asemănător cu pantalonii) și kurta, o cămașă largă, fără guler, realizată în mod tradițional din bumbac sau mătase. De menționat că dhoti este realizat din pânză necusută, cu o lungime de cca. 4,5 metri, înfășurată în jurul taliei și picioarelor și înnodată în față sau în spate.

Marca poștală cu valoarea nominală de 6 Lei, redă imaginea unui ansamblu de costume din Bihor la care se regăsesc, la costumul femeiesc cămașa (spătoiul) și poalele încrețite pe betelie, cu mai multe volane. Basmaua lungă de cașmir și mai apoi sumanul (haină lungă din postav de lână) întregesc costumul. Costumul bărbătesc, cu cămașă scurtă, pantaloni largi și șorțul de pânză (zadia) mai cuprinde căciula de astrahan și cizmele lungi.

Plicul „prima zi” reproduce în grafica sa un fundal tematic cu cele două steaguri ale României și Indiei.

Emisiunea este disponibilă de marți, 17 septembrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/

1 COMENTARIU

  1. […] Romfilatelia introduce în circulație, marți, 17 septembrie a.c. emisiunea comună de mărci poștale România-India având ca temă Costume populare. Emisiunea include două mărci poștale și un plic „prima zi” în care sunt prezentate costume populare aparținând unor cunoscute modele de îmbrăcăminte tradiționale din România și India. Emisiunea filatelică se înscrie ca un eveniment cultural remarcabil […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here