Acasă Cultura Emisiune comună România – Maroc, Artă populară

Emisiune comună România – Maroc, Artă populară

DISTRIBUIȚI

  Romfilatelia introduce în circulație marți, 21 mai a.c, o nouă emisiune comună de mărci poștale România – Maroc, având ca temă Artă populară. Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale și 1 plic „prima zi”.

Subiectele comune, alese de cele două țări, au în vedere prezențe ale unor vechi tradiții, păstrate și promovate în concepția costumelor populare și a obiectelor din ceramică și porțelan.

Marca poștală cu valoarea nominală de 4 Lei, prezintă o imagine în care se regăsesc o ie din Vâlcea și un obiect al ceramicii de Horezu.

Costumul tradițional din Vâlcea este unul dintre cele mai rafinate și variate. Piesa de bază, cămașa lungă sau ia, este croită în stil carpatic cu foile de pânză strânse pe bentiță în jurul gâtului. În literatura de specialitate această piesă este descrisă ca fiind una spectaculoasă, impresionând atât prin decorul care se întinde pe toată suprafața mânecilor, pe piept, gât și spate, cât și prin materialul generos utilizat.

La 1 decembrie 2022 „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a fost înscrisă pe Lista reprezentativă a Patrimoniului. Cultural Imaterial al Umanității (UNESCO).

Ceramica de Horezu se distinge prin eleganța și frumusețea formelor. Maeștrii ceramicii  de Horezu sunt renumiți în toată lumea. Abilitățile lor în combinarea decorației și culorii determină personalitatea și unicitatea acestor piese. Culorile sunt nuanțe strălucitoare de maro, roșu, verde, albastru și așa-numitul „galben de Horezu”. Poate cel mai cunoscut motiv este Cocoșul, devenit marca acestei ceramici. Alături de acest motiv, pe obiectele realizate de meșteri se mai pot admira și alte simboluri precum: pupăza, peștii, șarpele casei, copacul vieții, spicele de grâu, spirala, boboceii de trandafir, frunza, coada de păun, flori, struguri, casa tradițională, soarele sau motive religioase între care amintim crucea sau troița.

Decizia de a introduce tehnica ceramicii tradiționale de Horezu pe Lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial în decembrie 2012 reprezintă o recunoaștere a sutelor de ani de tradiție nealterată.

Marca poștală cu valoarea nominală de 10 Lei reproduce o imagine în care se regăsesc un caftan „Khrib” tipic orașului Fes din Maroc și un obiect din porțelan de Fes.

Materialul din care este confecționat caftanul, brocartul este una dintre cele mai remarcabile țesături realizate de artizanii marocani. Motivele sale complexe, policrome, în relief, sunt foarte asemănătoare cu broderia. Este rezultatul unei tehnici ancestrale de țesut care a dispărut aproape complet. Crearea acestei țesături implică participarea artizanului țesător „derraz”, „zardkhani”.

Cunoscută odinioară sub numele de „zardkhan”, un cuvânt persan care înseamnă „stofa regilor”, brocartul a căpătat o nouă denumire în secolul XX: „Khrib”. Cuvântul „Khrib” înseamnă „ruină”, deoarece acest brocart era atât de scump încât ruina portofelele familiilor. 

În ceea ce privește ceramica marocană decorativă, pentru mobilier, aceasta era de înaltă calitate: considerată drept unul dintre cele mai rafinate produse ocupând un loc important printre cadourile regale. Obiectele ceramice erau lucrate la roată de bărbați în atelierele urbane din orașele Fes, Meknes, Sale și Safi. Dar tocmai în Fes, orașul artei prin excelență, industria  a înflorit, iar din acest oraș s-au stabilit olarii în Meknes și, mai târziu, în Safi.

Întâlnim două varietăți de ceramică pictată pe smalț: monocromă, de obicei albastră, și policromă, în nuanțe de albastru, maro, verde și galben. La cele mai vechi lucrări se poate observa un decor de o mare puritate, în care se regăsesc deseori copaci.

Ceramica marocană îmbracă mai multe forme, fiecare corespunzând unei funcții specifice, respectiv decorativă, pentru ocazii festive importante, în care se includ și nunțile, de colecție etc.

Emisiunea este  disponibilă de marți, 21 mai a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

1 COMENTARIU

  1. […]   Romfilatelia introduce în circulație marți, 21 mai a.c, o nouă emisiune comună de mărci poștale România – Maroc, având ca temă Artă populară. Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale și 1 plic „prima zi”. Subiectele comune, alese de cele două țări, au în vedere prezențe ale unor vechi tradiții, păstrate și promovate în […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here