Acasă Economie Estimare Eurostat privind România

Estimare Eurostat privind România

DISTRIBUIȚI

România a înregistrat cel mai mare avans al economiei din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019 – arată estimarea preliminare publicate la sfârșitul acestei săptămâni de Oficiul European pentru Statistică Eurostat.

În schimb, zona euro a înregistrat cel mai mare declin din ultimii mai bine de zece ani. Pentru perioada care urmează marile instituții financiare prognozează o scădere drastică a creșterii economice, inclusiv pentru România.

Eurostat anunță că cea mai semnificativă expansiune anuală din Uniunea Europeană în perioada ianuarie-martie 2020 s-a înregistrat în România, 2,7%, Lituania 2,5% și Bulgaria 2,4%, iar cea mai gravă contracție a fost în Franța, minus 5,4%, urmată de Italia și Spania.

PIB-ul zonei euro a scăzut cu peste 3% în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019. Este cea mai severă scădere din trimestrul 3 din 2009 încoace.

De asemenea, în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, zona euro a înregistrat o scădere de 3,8%, cel mai sever declin din 1995, de când se publică aceste date.

Previziunile pentru lunile următoare sunt și mai alarmante.

Potrivit celui mai recent raport al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, economia României ar urma să înregistreze anul acesta o scădere de 4%, față de un avans de 3,2%, previzionat în noiembrie 2019.

Comisia Europeană a previzionat că economia României va registra în 2020 o contracție semnificativă, de 6%, iar FMI de 5%.

Vestea bună este că toate marile instituții financiare internaționale văd o revenire a economiei românești anul viitor, cu plusuri cuprinse între 3,9 și 4,4%.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × five =