Acasă Politic Europa, încotro?

Europa, încotro?

DISTRIBUIȚI

De Ziua Europei, Institutul Levant lansează o platformă de dezbatere adresată mediului academic. Rolul acesteia este să contribuie la construirea viziunii românești asupra viitorului Uniunii Europene

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului se adresează mediului academic cu invitația de a genera împreună o dezbatere la nivel național care să contribuie la construirea unei viziuni românești asupra viitorului Europei și lansează platforma Uniunea Europeană între speranță și anxietăți. Europa viitorului: uniune politică, economică sau spirituală?

Uniunea Europeană a apărut ca un proiect economic, născut din necesitatea de a preveni apariția unui nou război mondial. Ulterior, a devenit un proiect politic, social, civilizațional, și, timid, chiar și unul securitar. De asemenea, a avut în centrul eforturilor sale nevoia de a pune permanent interesele cetățenilor pe un plan superior, de unde au rezultat și evoluții importante, precum „cetățenia europeană” și „inițiativa cetățenească”.

În ultima perioadă, Uniunea Europeană s-a văzut plasată între anxietate și speranță. Anxietate cauzată de crizele care au zdruncinat-o, și speranță că în viitorul apropiat va reuși să integreze noi membri alături de care să facă față crizelor viitoare. Criza migranților, Brexitul și acum Pandemia COVID-19 sunt câteva crizele cărora a trebuit să le facă față Uniunea Europeană.

Platforma este structurată în acest moment pe trei secțiuni: Contribuții (studii elaborate și calificate), Opinii, Evenimente (informații despre desfășurarea Conferinței privind viitorul Uniunii Europene), cu teme racordate la dezbaterea europeană: Moștenirea culturală a Uniunii Europene; ”Înverzirea” și digitalizarea Europei; Impactul migranților din spațiul MENA asupra moștenirii culturale a Uniunii Europene; Aderarea Balcanilor de Vest, de la posibilitate la certitudine; Noi roluri pentru Politica Europeană de Vecinătate; Construirea unei economii circulare pentru cetățeni;Revitalizarea industriei europene; Consolidarea Uniunii Europene ca actor global, cu participare consistentă la nivelul organizațiilor internaționale; Racordarea Uniunii Europene la eforturile de dezvoltare durabilă la nivel global; Generarea unor inițiative romanești pe plan regional și european.

Adresându-se, deopotrivă, euroentuziaștilor și euroscepticilor, obiectivul primordial al platformei este încurajarea abordării problemelor economice, sociale, culturale, educaționale cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană și contribuția la elaborarea unei strategii capabile să valorifice progresul științific și tehnologic, într-o perspectivă umanistă.

Lansarea platformei de dezbatere academică Uniunea Europeană între speranță și anxietăți. Europa viitorului: uniune politică, economică sau spirituală?  se înscrie în programul de cercetare științifică intitulat Istoria recentă și anticiparea viitorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here