Acasă Economie Evazioniștii scapă de închisoare dacă plătesc prejudiciul majorat cu 20%

Evazioniștii scapă de închisoare dacă plătesc prejudiciul majorat cu 20%

DISTRIBUIȚI

Comisia Juridică a adoptat marți o propunere legislativă a deputatului PSD Cătălin Rădulescu potrivit căreia cei acuzați de evaziune fiscală scapă de acuzații și de posibila condamnare la închisoare dacă achită prejudiciul, majorat cu 20%, plus dobânzi și penalități.

Au votat în favoarea propunerii de modificare a legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale deputații PSD, ALDE și UDMR. Liberalii s-au abținut, iar cei de la USR au votat împotrivă.

Potrivit propunerii, ”în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă, în cursul urmăririi penale, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de clacul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, se va dispune, o singură dată, renunțarea la urmărirea penală”. “În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare”, mai spune textul.

Deputaţii jurişti au mai adoptat un amendament care prevede că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.

În cazul aceloraşi infracţiuni de evaziune fiscală, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale.

Articolul 8 al Legii nr. 241/2005: “Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”.

Articolul 9 din acelaşi act normativ precizează: “Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.

Inițiativa ar putea intra la votul final de miercuri, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz, după ce Senatul a adoptat tacit propunerea.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here