Acasă Social Evenimente organizate la Bucureşti şi Alba Iulia, la data de 1 Decembrie

Evenimente organizate la Bucureşti şi Alba Iulia, la data de 1 Decembrie

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, MApN organizează în municipiul Bucureşti, vineri, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, în memoria eroilor români care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor naționale.

La Parada Militară Națională care va avea loc vineri, 1 decembrie, începând cu ora 11.00, în Piața Arcului de Triumf din București, participă peste 2.400 de militari și specialişti din MApN, MAI, SRI, STS şi ANP. În blocul de paradă vor defila și aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, precum și militari din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 130 mijloace tehnice, iar dispozitivul aerian cuprinde 40 de aeronave militare românești, dintre care 23 de echipamente militare terestre și aeriene sunt ale militarilor străini participanți.

După încheierea ceremoniei oficiale, până la orele 14.00, în Piața Arcului de Triumf va fi organizată o expoziție cu tehnică militară.

La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București va fi vernisată vineri, 1 Decembrie, de la ora 13.00,  Expoziția „Tricolorul – simbol identitar al unității românilor în costumul popular”. Organizarea expoziției se circumscrie celebrării a două evenimente importante –  Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la fondarea Muzeului Militar Național de către Regele Ferdinand I, la 18 decembrie 1923.

Evenimentele din București se încheie vineri, 1 decembrie, de la ora 19.00, cu retragerea cu torțe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.

Sărbătorirea celor 105 de ani de la Marea Unire a provinciilor românești într-un singur stat este onorată de militarii români prin ceremonii și defilări cu personal și tehnică militară în garnizoanele din țară în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare. Totodată, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 14.00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 15.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1.000 de militari și specialiști din MApN, MAI, ANP, specialiști de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Filiala Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Din dispozitivul de defilare vor face parte militari și tehnică de luptă din Polonia și Franța, care își desfășoară activitatea în țara noastră, în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est și Grupului de luptă al NATO de la Cincu.

Ceremoniile militare din București și Alba-Iulia vor putea fi urmărite și online, pe pagina de Facebook a MApN.

3 COMENTARII

  1. […] Cu prilejul Zilei Naţionale a României, MApN organizează în municipiul Bucureşti, vineri, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, în memoria eroilor români care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor naționale. […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here