Acasă Politic Exploziv: Cum își ascund politicienii marile averi

Exploziv: Cum își ascund politicienii marile averi

DISTRIBUIȚI

Sociologul Alin Teodorescu a declarat miercuri seara, la emisiunea ”În fața ta”, la Digi24, că explicația pentru averile mari ale unor politicieni stă în legea privind acțiunile la purtător nenominale. 

”Politicienii au participat la gestiunea fondurilor publice. În România în ultimii 30 de ani au fost aproape 1.000 de miliarde de euro. Dacă 3% s-au furat, dar s-au furat, după primul raport SRI cel din ’97 se furau 30%, dar hai să zicem că s-au furat 3% înseamnă 30 de miliarde de euro, pentru 500-600 de oameni care se aflau în funcții de conducere”, a spus Teodorescu. Există ”un rând” în Legea 15 și Legea 30 din 1990 care permite să ai acțiuni la purtător nenominale. ”E o copie după o lege interbelică și care se poate modifica imediat, sunt 350 de firme cu acțiuni la purtător, între care si Teldrum, care nu are nici o legătura cu Dragnea. (…) Dacă se modifică legea, aceste firme ar trebui să-și dezvăluie proprietarul. Sunt 350 de firme în țară în această situație. Prin ele se scurge, după unele estimări, aproximativ 1% din bugetul anual”, a spus Teodrescu.

Dacă vor fi modificate aceste legi din 1990, fie prin inițiativă guvernamentală, fie prin inițiativă parlamentară, atunci proprietarii acestor 350 de firme care rulează aproximativ 1% din bugetul României în fiecare an ar trebui să-și declare proprietatea și atunci ar putea fi cunoscuți.

Sociologul a precizat că aceste date pe care le-a prezentat sunt publice, la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor. ”Sunt anumite grupuri care fac studii. Veți vedea că proprietarii lui Teldrum sunt în Brazilia, Madagascar, Cipru și Indonezia, nu știu, inventez, sunt off shore-uri. Uitați-vă câte off-shore-uri câștigă licitații mari pe SEAP”, a afirmat Teodorescu.

Întrebat dacă a existat o încercare de modificare a legii menționate, fostul consilier al lui Adrian Năstase a răspuns afirmativ. ”A existat în 2004 (…) În 2004 s-a încercat modificarea legii și eliminarea sistemului prin care proprietarii își declară proprietatea doar când se prezintă la AGA”. S-a încercat de la guvern, dar nu am probe, deci nu discutăm despre asta”.

Remember

”Vă spun ceva ce nu cred că am spus vreodată și probabil că o să îmi pară rău. La o ședință de partid în 2005 în care se discutau diferite forme ale noului statut, vorbim de perioada aprilie, când a fost celebrul congres în care Iliescu a pierdut în fața lui Geoană, și Năstase a fost reconfirmat în funcția de președinte executiv al partidului. Mulți alții nu s-au calificat pentru funcțiile de vicepreședinte pentru că oamenii din sală aveau propria judecată care nu avea legătură cu ce ni se spunea la centru.

Mă uitam la un prezidiu și din șapte oameni câți erau acolo – nu era prezidiul congresului, era prezidiul unor întâlniri la care se discutau proiecte de transformare a partidului, de reformare – am făcut socoteala că patru dintre șapte sunt penali. Unul era naiv, total naiv, era complet naiv și încrezător în firea dreaptă a oamenilor și doi erau sătui de ce vedeau. Cei doi sătui s-au retras, naivul s-a dus în treaba lui în sectorul privat și cei patru au fost condamnați și trei dintre ei deja judecați și și-au făcut stagiul”, a relatat sociologul Alin Teodorescu.

În unele posturi cheie ajungeau oameni care puneau bunăstarea individuală mai presus de orice. ”Se știa cine fură, cam cum fură și se știa că nouă din zece miniștri și secretari de Stat sunt oameni cinstiți și nu ar pune mâna pe un pix care nu le aparținea, dar în anumite posturi-cheie erau oameni care puneau bunăstarea individuală mai presus de orice. Și nu aveai ce să faci. Nu exista mecanism de protecție”. ”Dacă cineva câștigă alegerile azi și spune « am venit să fac gestiunea corectă a fondurilor publice» , cum a fost Cioloș, că avem proba, ajunge de la 15% grad de încredere, la 30%, pentru că publicul îl crede, dar este expediat imediat de pe scena politică de conducerea parlamentului, a unor agenții și autorități de stat”, a mai spus Teodorescu.

Moda cu elicoptere

Sociologul a arătat că în ultimele șase luni pe scena politică a văzut efortul unui om și al unui grup mic de oameni de a modifica legile justiției, dar nu au reușit, iar acest fapt a fost ”o enormă bucurie” pentru foarte mulți oameni, ”inclusiv pentru membrii PSD”. ”Membrii PSD nu sunt toți 400.000 hoți și bandiți. 390.000 sunt oameni cinstiți care trăiesc din salarii, sau din pensie, sau din venitul relativ mic pe care îl au ca proprietari al unor firme mici și care se uită cu disperare cum proprii lor lideri își fac vilă după vilă, își cumpără iaht după iaht, acum e moda cu elicoptere”, a dezvăluit fostul consilier al lui Adrian Năstase. Foto – Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 + nine =