Se spune că familia a apărut, pe scara evoluţiei umane, odată cu averea. În triburile preistorice toate se împărţeau mai mult sau mai puţin egal. Copiii erau crescuţi, de trib, în comun. Aşa cum se întâmplă azi în lumea unor animale cu un grad sporit de colectivitate. Odată cu apariţia averii individuale a apărut şi necesitatea ca posesorul ei să ştie cine îi sunt moştenitorii. Adică aceia care vor beneficia de averea sa. Aşa s-a născut “instituţia” milenară numită „familie”, asociată cu averea. Cu averea (bogăţia) care trebuia moştenită de familie. Că doar nu era lăsată drept pomană … străinilor. Şi într-adevăr, familia a devenit o mini-instituţie care a făcut istorie. Şi face.
Odată cu creşterea polarităţii averii a crescut şi rolul familiei. Aşa au apărut familii bogate cu moştenitori care le-au preluat averea şi blazonul. Care putea fi împărătesc, regesc, domnesc, nobiliar, boieresc… Sau sărăcia marii majorităţi a populaţiei lumii. De cele mai multe ori familia a fost un factor de propulsare a capului familiei, dar au fost şi cazuri când aceasta a tras-o înapoi. În SUA, un candidat la orice funcţie, trebuie să aibă o familie exemplară. Noi, europenii, nu prea mai respectăm, cel puţin în ultimele decenii, această cutumă. A se vedea viaţa şi alegerea fostului preşedinte al Franţei, Nicholas, Sarcozy sau a fostului priemier Italian, Silvio Berlusconi.
Să ne întoarecem la viaţa de familie a omului simplu. Unirea a două fiinţe umane de aceeaşi condiţie materială şi socială a însemnat, practic, unirea şi a două destine. Şi convieţuirea pentru a trece peste vicisitudinile vieţii. Şi evident pentru a avea copii, principalul atribut al unei familii: acela de perpetuare a speciei umane. Rolul capului familiei tradiţionale este în scădere. Adică acela în care bărbatul se ocupa de tot ce ţinea de relaţiile exterioare ale familiei, iar femeia de cele interioare. Educaţia copiilor era bine delimitată: de băieţi se ocupau taţii, care trebuiau să-i înveţe să devină adevăraţi stâlpi ai viitoarelor lor familii, iar mamele de fete, care trebuiau să devină bune gospodine, soţii şi mame. Viaţa modernă, cu femeile egale cu bărbatul, cu meserii accesibile ambelor sexe a bulversat familia, cu tradiţiile ei milenare. Mai multă libertate pentru femei dar şi pentru bărbaţi a însemnat mai multă emancipare. Şi mai multe probleme de coeziune familială.
Dar lumea evolează permanent. Un rol decisiv îl au mass-media. Zilnic “tabloidele” şi posturile de televiziune comerciale prezintă tinere în vogă: top-modele, soliste de muzică uşoară sau de manele, vedete ale multitudinilor televiziuni care, pe baza, indeosebi a prezenţei fizice, sunt superbe femei vizavi de obosita mamă şi gospodină de acasă. Dar şi invers sunt prezentaţi virili gigolo, apetisanţi stripteuzi, muschiuloşi macho, superbi sportivi, “latin-loveri”, cântăreţi, în total contrast cu amărâtul de soţ care vine acasă după o muncă (poate) epuizantă fizic, dar în mod sigur stressantă, în care patronul (doar suntem în capitalism) l-a agasat pe parcursul a vreo 10 ore.
Familia a fost, până în anii noştri, sacră. Altfel omenirea nu s-ar mai fi perpetuat. Cu 5-10 copii fiecare, dintre care cel puţin jumătate erau pierduţi prin mortalitate infantilă, omenirea (totusi) a reuşit să crească de la un miliard în anul 1830 la aproape opt miliarde în anii noştri. Azi sunt mari discrepanţe, neînţelegeri, “nepotriviri de caracter”, divorţuri, copii fără unul dintre părinţi sau, şi mai trist, fără niciunul, copii crescuţi de bunici, mătuşi sau rude. Şi de aici inevitabilele traume sufleteşti, familiale, stress şi în cele din urmă… speranţa medie de viaţă este într-o dramatică scădere. Consecinţele sunt „la vedere”: foarte mulţi copii părăsiţi de ambii parinţi şi crescuţi de bunici (din pensia moştenit-socialistă) sau de instituţiile sociale. A devenit o modă şi sunt din ce in ce mai mulţi copii cu un singur părinte. Legalizarea căsătoriilor între bărbaţi a dat o puternică lovitură familiei tradiţionale „lăsate de Dumnezeu”. Pentru că un asemenea fapt, culmea consemnat prin legi umane, contravine evoluţiei umane
Ne întoarcem la tema noastră: mai este familia, în tulburele zile de azi, “celula de bază” a societăţii? Instituţia numită ”familie” are o istorie şi o structură complexă: economică, socială, umană, religioasă. Dispariţia ei ar însemna, practic, dispariţia seminţiei umane de pe Pământ. Ceea ce este, credem noi, imposibilă.
VASILE BOLBOJA
