Acasă Educatie Finanțări pentru programul Rangerii Juniori

Finanțări pentru programul Rangerii Juniori

DISTRIBUIȚI

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, președintele României, Klaus Iohannis, și Ligia Deca, ministrul educației, au participat la Centrul de Vizitare din Zărnești (BV) al Parcului Național Piatra Craiului la activitățile dedicate parcurilor naturale și naționale, prilejuite de celebrarea Zilei Internaționale a Biodiversității.

Temele discutate s-au concentrat pe creșterea accesului publicului larg la parcurile naționale și naturale, desfășurarea programelor educative în parcuri, implementarea Programului Național ,,Rangerii Juniori”, stabilirea unui cadru național pentru protejarea biodiversității, conservarea integrității ecosistemelor și a peisajelor și administrarea optimă a parcurilor naționale și naturale.

Tema de anul acesta a Zilei Internaționale a Biodiversității – ”Be part of the Plan” (Fii parte din Plan) – vizează conștientizarea importanței cooperării la nivel mondial în protejarea biodiversității și a echilibrului mediului. Spațiul românesc dispune de rezervații naturale care trebuie promovate prin colaborarea instituțiilor și implicarea sectorului privat. Biodiversitatea reprezintă una dintre potențialele surse economice sustenabile ale țării și totodată un factor de promovare a istoriei, tradiției și spiritualității românești.

În acest context, a fost lansat în consultare publică și Ghidul de Finanțare al programului național ”Rangerii Juniori” (PNRJ).

Prin programul pilot Rangerii Juniori, 23 de administrații de parcuri din România vor primi în acest an o finanțare de 10 milioane de lei pentru activități în parcurile naționale, cazarea copiilor, servicii de catering și activități în sine.

Începând cu anul 2000, în data de 22 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității, zi proclamată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite (ONU).

Poziționarea geografică a României, la întâlnirea Munților Carpați cu Dunărea și Marea Neagră, determină diversitatea, bogăția și unicitatea țării noastre pe plan European. România cuprinde 5 regiuni biogeografice din totalul de 11 existente în Uniunea Europeană, având cel mai mare număr de astfel de regiuni din UE.

La nivel național, rețeaua de arii naturale protejate cuprinde 13 parcuri naționale, 16 parcuri naturale,  435 de situri de importanță comunitară instituite în baza Directivei Habitate, 171 de arii de protecție avifaunistică (desemnate în baza Directivei Păsări)  și arii naturale protejate de interes național și local.

În prezent, în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România există înregistrată o suprafață totală de pădurilor virgine de 8.653,81 ha, cea de păduri cvasivirgine fiind de 67.222,46 ha.

Pe suprafaţa Parcului Naţional Piatra Craiului există 43 de trasee turistice marcate şi omologate cu diverse grade de dificultate și 11 trasee de cicloturism, întreținute de admnistrația parcului împreună Salvamont. Deşi marea majoritate a traseelor turistice sunt dificile, Parcul atrage în fiecare an peste 150.000 de vizitatori.

1 COMENTARIU

  1. […] Ministrul Mediului, Mircea Fechet, președintele României, Klaus Iohannis, și Ligia Deca, ministrul educației, au participat la Centrul de Vizitare din Zărnești (BV) al Parcului Național Piatra Craiului la activitățile dedicate parcurilor naturale și naționale, prilejuite de celebrarea Zilei Internaționale a Biodiversității. Temele discutate s-au concentrat pe creșterea accesului publicului larg la parcurile naționale și naturale, […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here