Acasă Politic Firea ar fi avut șanse mari să fie președinte, crede Pandele

Firea ar fi avut șanse mari să fie președinte, crede Pandele

DISTRIBUIȚI

Primarul orașului Voluntari, Costel Florentin Pandele, a declarat luni seara că soția sa, Gabriela Firea, nu va candida la funcția supremă în stat, mai ales că nu are niciun fel de susținere în partid la ora actuală.

”Da, sunt două tabere în PSD. Pe de o parte este Viorica Dăncilă, care are în spate întreg guvernul, peste 100 de secretari de stat și întreg CEX-ul, așa cum avea și fostul lider, iar de partea cealaltă se găsește Gabriela Firea și în spatele ei este doar Gabriela Firea. Înainte să plec de acasă Gabi m-a rugat să nu mai vorbesc despre starea ei de sănătate, dar nu pot. De mai bine de opt luni de zile Gabi se regăsește într-o stare de sănătate destul de critică, destul de critică. L-am rugat și pe Liviu Dragnea să o lase în pace pentru că starea ei de sănătate este destul de gravă. Nu mulți oameni care au boala ei ar merge zilnic la serviciu sau să se întoarcă la muncă la o săptămână după ce a ieșit din spital. Îi anunț pe toți cei care au temeri legate de Gabriela Firea că sunt șanse foarte mici să candideze la prezidențiale. Ea are problemele de sănătate și nu dorește să candideze. Ei au încercat să o distrugă, nu au încercat să o construiască ca pe un candidat, pentru că dacă asta doreau vă garantez că Gabi Firea avea șanse foarte mari să câștige prezidențialele”, a spus Pandele, la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here