Acasă Politic Firea se simte spionată de Dragnea

Firea se simte spionată de Dragnea

DISTRIBUIȚI

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat încă un nou atac, miercuri seara, la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, pe care îl acuză că o spionează, îi urmărește clădirea primăriei și îi sună pe cei care intră acolo pentru a-i întreba ce pun la cale.

”Dragnea face un lucru pe care public, doar public, îl detestă. Am informaţii certe că mă spionează, îmi urmăreşte activitatea, urmăreşte chiar clădirea primăriei. Sunt oameni care au fost la mine în aceste zile şi care ulterior au fost sunaţi direct de dumnealui sau de colegi foarte apropiaţi ai dumnealui ca să fie întrebaţi de ce au fost la mine, ce punem la cale. Unii sunt colegi de partid, alții sunt oameni care au legătură cu partidul sau cu domnia sa, dar nu sunt membri de partid”, a declarat Firea la Antena 3. Ea a mai spus că Liviu Dragnea ”face ce fac cei pe care public îi detestă: folosește informații fără ca modul de obținere a acestora să fie democratic”. ”Mă întreb de unde sunt oamenii aceia, tot de la doamna Dan? Nu știu dacă sunt structuri de stat sau private. Fac apel către toți cei din Ministerul de Interne, Jandarmerie, Brigada Rutieră, DGIPI, le transmit că așa cum au fost întotdeauna profesioniști, să nu intre în revanșe și să se dedea la jocuri politice”, a mai spus Firea.

Declarațiile Gabrielei Firea:

Sunt un om loial, de principiu, care întotdeauna încurajează dialogul

Mi-am pus întrebări, m-am și rugat

În ultimele zile m-am eliberat de posibile regrete

M-aș fi așteptat ca după luarea mea de poziție de la CEX, dl Dragnea să mă caute, să avem o discuție, inclusiv despre 10 august, și despre cererea mea de retragere a sprijinului politic pentru Carmen Dan

Continuă să facă ceea ce doar public detestă

Am informații certe că mă spionează, îmi urmărește activitatea, chiar clădirea Primăriei

Sunt oameni care au fost la mine și au fost sunați de oameni de-ai lui sau chiar direct să fie întrebați ce punem la cale

În loc să fiu chemată să discutăm, s-a gândit că e mai bine să continue toată această stratagemă
Mă întreb de unde, or fi tot de la Carmen Dan? Nu știu dacă sunt structuri de stat sau private

Îi voi rămâne recunoscătoare dl Dragnea că a susținut candidatul cel mai bine plasat la Primăria Capitalei. Imediat însă, din prima zi, i-a crezut pe cei care au spus că pot fi un pericol pentru domnia sa, că vreau să candidez la președinție

E mare păcat când conduci partidul ca un personaj gen Tănase Scatiu. E o permanență suspiciune, o tendință de a-i crede pe cei care vin cu știri pe surse

Am vrut să construiesc o relație bună, m-am străduit, am închis de multe ori ochii tocmai de dragul ideii că trebuie să fim uniți

În seara alegerilor, în chip bizar, am apărut doar eu și dl Dragnea în declarația pentru presă, pentru că așa a decis domnia sa, spunând că are un merit. Dl Dragnea nu a fost cu mine pe străzi

De la asta și până la a confisca tot meritul echipei de campanie este mult prea mult

Ar fi trebuit să mint toată viața doar pentru că a acceptat candidatura?

Îi rog să se abțină pe cei câțiva colegi ai mei care au spus azi că nu am merite foarte mari, mă lăudau până ieri

Marile proiecte care aduc în final rezolvarea problemelor traficului nu țin de Primărie

Centura ocolitoare e în continuare la Guvern

În față mi se zâmbește, sunt strânsă la piept, când ies din sală mi-au spus colegii, Dragnea le-a spus – Credeți că am vorbit serios? Dacă va avea proiecte mari în capitală va vrea la prezidențiale

Tensiunea dintre mine și dl Dragnea a început anul trecut când bugetul național nu se închidea și cineva i-a spus că putem închide bugetul tăind 40% din bugetul Bucureștiului. Am aflat la 12 noaptea, l-am sunat, i-am spus că nu e normal să mi se taie aproape jumătate din buget ca să se închidă cel național. Însemna faliment pur și simplu

Atunci am avut primul conflict, a spus că va încerca să rezolve

Acela a fost momentul de cotitură în care mi-am dat seama că una se spune și alta se face când se închid ușile

De atunci relația noastră nu a mai fost aceeași

Am fost toată viața un civil și nu am apucături securistoide

Apropos de aceste marote transmise în ultimele zile, dacă aduc anumite critici sunt pentru faptul că am ajuns la limita de sus a suportabilițății

Nu vreau să afectez imaginea partidului, dar ea e afectată mult mai grav dacă nu spunem ce se întâmplă, decupând chirurgical acea problemă

Comitetul executiv va decide dacă eu voi fi dată afară să se schimbă ceva în conducerea acestui partid

PSD nu e un SRL, nu poate fi privatizat, nu poate conduce cu un grup mic de persoane, mai degrabă din afara partidului, și să nu discute cu oameni legitimați prin votul cetățenilor

S-a spus că dau muniție adversarilor, de doi ani mă lupt la Primărie cu opoziția și pe mine nu mă ajută nimeni, se consideră că pot să mă bat singură, dar poate am și eu nevoie de ajutor

Eu sunt cea care am apărat decizia partidului în privința a doi premieri, pentru că așa s-a decis, am considerat că e un principiu, că trebuie apărată echipa

A spune că fac jocul statului paralel e o jignire imensă adusă întregii mele activități

Când eu mă băteam cu fostul președinte Băsescu care avea totul în mână, dl Dragnea negocia și tăia porci cu statul paralel

Ni s-a spus de fiecare dată că nu mai întoarcem la ce a fost, că au fost niște erori, niște timpuri, și trebuie să privim democratic spre viitor iar acele momente să le dăm uitării

Cei care spun cel mai mult că se bat cu statul paralel, cum ar fi dl Dragnea, încurajează metode folosite de statul paralel, cum a fost Carmen Dan, care a venit cu un dosar cu convorbiri între prefect și un secretar de stat

După acele mesaje, care nu au fost condamnate de dl Dragnea …

Despre mitingul din 10 august

Prima tensiune a fost la bugetul de la sfârșitul anului trecut, agrease politic, și după intervenția mea în forță, cu demisiile pe masă din toate funcțiile, a fost o tensiune foarte serioasă, îmi era rușine de bucureșteni, de români să accept umilă că se taie din banii bucureștenilor

Eu nu sunt precum doamna Dan, să îmi scot SMS-urile, eu am 7 ani de acasă

Eu am și probe și argumente în susținerea tuturor afirmațiilor

Picătura a fost că, după ce în față îmi spuneau că voi fi ajutată, în primul rând pentru centura Bucureștiului … am muncit peste 20 de ani în presă, românii mă știu și cu bune și cu rele

Eu nu pot acum ca din cauza unei persoane să compromit toată munca mea, cu această conducere autoritaristă, se simte nevoie deschiderii către români

În CEX, la un moment dat, dl ministru al Transporturilor a fost invitat de dl Dragnea să spună care e stadiul activității la autostrăzi, și începe să spună care sunt problemele. Dl Dragnea spune la final: E o nenorocire, constat că ne spuneți doar de probleme, de blocaje, că sunteți blocați peste tot. Îmi venea să explodez, mi-am mușcat limba. Am avut o dezbatere largă pentru modificarea legii achizițiilor publice. Toată munca noastră s-a ales praful de ea când s-a adoptat alt proiect, în Monitor a apărut alt proiect

Am muncit până la epuizare toți primarii din țară și am crezut că deblocăm țara, drumurile autostrăzile. Mi se părea că sunt într-o piesă de teatru în care cei care au decizia politică dau vina pe cetățeni

Nu facem nimic, cu actuala administrație.

Ultima invenție a fost aceea că vreau să opresc OUG pentru amnistie și grațiere, și o să-i supăr pe toți cei care au nevoie

Nu am niciun interes, nici să se dea, nici să se dea

Nu am fost niciodată împotriva a nimic, dacă știm cum arată textul, niciodată nu a fost adus în comitetul executiv

Nu e anormal să aflăm din ziare că e scris, iar dacă e ceva greșit acolo noi toți vom deconta?

Dl Dragnea vinde o himeră, le spune unor oameni de afaceri, politicieni, care speră, așteaptă, speră să se dea amnistia și grațierea și le transmite că din cauza mea nu mai poate să dea, ceea ce o minciună sfruntată

Dacă s-a luat decizia să fie atributul guvernului, probabil ministerul Justiției va aduce un proiect

Întotdeauna voi fi de acord cu orice proiect legal, dar până în acest moment sunt doar vorbe

Sunt total împotriva oricărui proiect, pe orice temă, un text șchiop juridic, nefundamentat, care să aducă mari prejudicii României

Aduce mari prejudicii de imagine guvernului, de ce să sufere toți miniștrii? Aduce efecte catastrofale de imagine și costuri imense echipei din care fac parte

Apropos de represalii, dl Dragnea spunea că nu are nimic cu mine, către presă

De a doua zi a tranzacționat poziția de președinte PSD București, deja eu știu 5 persoane cărora le-a promis că dacă mă atacă vor primi sprijin pentru a fi președinte la PSD București

Cea mai importantă calitate nu e nici cea de vicepreședinte, PSD, nici de primar, ci cea de om. În momentul în care îmi e rușine cu ceea ce știu ce trebuie să spun și nu am curajul, de frică, că mi se întâmplă ceva, că îmi e arestat soțul, înseamnă că a fost o revoluție aproape degeaba

Ce mi-au spus colegii din țară, cum explicăm că încrederea în noi scade, primari care au câștigat cu 80% acum ies pe stradă și primesc vorbe de ocară?

S-a ajuns ca PSD egal un singur om, nu e normal, nici pe timpul dl Iliescu, Năstase, Ponta, Geoană niciodată nu s-a pus semnul egal între PSD și un om

Această strategie de comunicare s-a conturat pe ideea de a fi uniți, iar cei care spun adevărul sunt etichetați imediat, i-a luat statul paralel, Iohannis, Soros

Dacă dorea să dea amnistie și grațiere, dădea, dar nu a dat-o pentru că a vrut să aibă această monedă de schimb. Probabil o va da când va avea nevoie

Dacă proiectul va fi neconsolidat juridic, atunci colegii care vor aviza așa ceva vor avea probleme posibil penale, nici la monitor nu va ajunge

Se spune că dacă va trăi un minut, are efecte.

Nu va trăi niciun minut, sau dacă va fi publicat, va fi anulat

Sunt convinsă că sunt în partid, chiar dacă nu se vor exprima, oameni care au personalitate, coloană vertebrală … eu nu am mai putut să trăiesc în această relație ipocrită

Sunt monitorizată cu cine mă întâlnesc, cine mă vizitează.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here