Trei tineri de 19, 21, respectiv 27 de ani, din județul Ialomița, au fost prinși în flagrant-delict, noaptea trecută, de polițiștii din Pantelimon, în timp ce furau articole alimentare dintr-un autotren. Polițiștii i-au prins pe cei trei în timp ce descărcau dintr-un autotren, parcat pe o alee de acces către o societate comercială, aflată în apropierea Drumului Național Centura Bucureștiului, sute de articole alimentare. Acestea urmau a fi încărcate într-un autoturism pe care indivizii, care s-au ales cu dosar penal, îl parcaseră în imediata apropiere a autotrenului.