Poliţiştii snagoveni au reuşit prinderea în flagrant-delict a unui individ, de 64 ani, suspect de comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda ”accidentul”.
Evenimentul a avut loc în ziua de 23 octombrie a.c., în jurul orelor 12.00, când poliţişti din Snagov au fost sesizaţi, prin 112, de o persoană, de 73 de ani, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, a fost contactat de un individ care a pretins că este comisar de poliţie şi care i-a comunicat că fiul său a accidentat un copil pe trecerea de pietoni în Bucureşti, iar pentru a nu depune plângere i-a solicitat acestuia suma de 5.000 de euro. Poliţiştii de investigaţii criminale şi ordine publică din cadrul Poliţiei Staţiunii Snagov au realizat prinderea în flagrant-delict a suspectului, un bărbat în vârstă de 64 de ani, în incinta unei benzinării. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov pentru audieri, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. În cursul zilei de vineri, aceasta urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.