Acasă Editorial Formula 1 la Cernica

Formula 1 la Cernica

DISTRIBUIȚI

România, și nu numai țara noatră, parcurge vremuri triste. Pandemia de Covid 19 nu a ocolit-o. Nu ne propunem ca în rândurile următoare să  iscutăm despre pandemia medical-sanitară sau cea psihică. Nici despre criza politică pe care o traversează România. Doar tangențial – între anii 1919 – 1940 România a avut 21 de guverne. Un calcul simplu ne arată că era, la putere, un guvern la circa un an. Se pare că și România mileniului 3 continuă tradiția.

Dar, să abordăm viața noastră contemporană din alt unghi de vedere. Să ne axăm pe știrile pe care mass-media vizualeă se concentrează. Pe lângă știrile sportive repetate la un anumit interval, urmate de cele politice, mai sunt altele care chiar le bat pe cele prezentate. Concret, tragediile de pe șoselele noastre.

Ca ilfoveni aflați la porțile Bucureștilor observăm, zi de zi, oră de oră cum se intră și cum se iese din marea citadel. La porțile de sud-est ale județului, ale comunei Cernica se intră și se iese, cu mijloacele auto, de parcă ar fi o etapă a curselor din calendarul de Formula 1! Ne referim concret la intrarea pe șoseaua București – Oltenița – via satul Tânganu-Cernica. Automobiliștii, amatori sau profesioniști, vin și pleacă din/înspre județul Călărași sau de pretutindeni în mare, mare vitreză. Oare în jurul județului nostru să se fi născut sămânța neștiută și neexploatată a unor posibili protagoniști ai formulelor de autobilism? Pentru că sunt mai multe (alte) locuri de manifestare ale unor talente automobilistice precoce, rurale. Trist este că accidentele la intrarea în comuna Cernica sunt multe, urmate (și) cu pierderi de vieți omenști. În mod repetat, întristător, șocant. Nimeni nu învață nimic.

Un ilfovean hâtru, fost șofer, a spus niște vorbe simple: Ăștia din județele limitrofe au rămas ca pe vremea căruțelor conduse de părinții și bunicii lor …  Caii, prin inteligența lor, ocoleau omul căzut la pământ, pe când șoferii moderni…

Așadar, când vor întelege șoferii noștri de pretutindeni că viața este prețioasă și că atunci când se așază la volan au pe mână vieți? ”Zeul-automobil” a fost și este asasinul secolului. A ucis mai mulți oameni decât războaiele. – VASILE BOLBOJA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here