FOSTUL DEPUTAT DE ILFOV, EDUARD HELVIG, LA ȘEFIA SRI

”Un zâmbet şi o vorbă bună nu costă nimic, dar pot schimba o ţară”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la 19 februarie curent, că îl propune pe europarlamentarul PNL Eduard Helvig ca director al SRI, post rămas vacant după demisia lui George Maior. ”În ultimele săptămâni, datorită unor evoluții în viața politică și în mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenția publicului. Am considerat că în această perioadă e nevoie ca la SRI să existe o echipă completă pentru a instaura calmul necesar acolo. Astfel, am decis să fac o nominalizare pentru poziția de director al SRI. În această seară, am semnat scrisoarea către președinții celor două Camere ale Parlamentului și l-am propus pe domnul Eduard Hellvig pentru poziția de director al SRI”, a declarat Iohannis.
Președintele a precizat totodată că a vorbit și cu liderii partidelor politice despre această nominalizare, așa că șansele de a fi votat în Parlament, după ce va fi audiat în comisia de specialitate, vor fi foarte mari.

Despre Eduard Hellvig

La 40 de ani, Eduard Hellvig a trecut prin toate funcţiile politice de prim rang: deputat în Parlamentul României,  ministru, europarlamentar. Hellvig va fi primul director al SRI care a absolvit studiile după Revoluţie. Hellvig a terminat Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Babes Bolyai din Cluj, în 1997. Între 2003 şi 2009 a urmat cursuri doctorale în ştiinţe politice la SNSPA. De asemenea, Hellvig este absolvent al Centrului European pentru Studii de Securitate ”George C. Marshall”.

Eduard Hellvig îşi începe cariera politică în anul 1999, în funcţia de consilier al ministrului de Interne, Constantin Dudu Ionescu. În anul 2004, Hellvig ajunge deputat PC, apoi este ales secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor, membru al Adunării Parlamentare NATO. În 2007, odată cu aderarea României la UE, prinde un post în Parlamentul European, fiind membru în Comisia pentru Comerţ Internaţional.

Ascensiunea lui Eduard Hellvig continuă şi în partid, în 2011 ajungând secretar general al PNL. Apoi, în primăvara lui 2012, odată cu preluarea puterii de către USL, Hellvig este numit ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, funcţie pe care o ocupă până la alegerile parlamentare din decembrie 2012, când s-a retras din Cabinet în urma acuzaţiilor de incompatibilitate formulate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). În 2012 a fost ales deputat de Ilfov. În decembrie 2014, Hellvig a câştigat definitiv procesul cu ANI la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, care a respins raportul inspectorilor de integritate.

Majoritatea covârşitoare a USL îl propulsează în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie la care renunţă în septembrie 2013, când pleacă din nou la Bruxelles pentru a prelua un loc de eurodeputat rămas liber. În mai 2014, la alegerile europarlamentare, Edurd Hellvig câştigă un mandat plin de europarlamentar, însă nici pe acesta nu-l va duce la bun sfârşit, după ce a fost nominalizat director al SRI de preşedintele Klaus Iohannis.

Mottoul lui Eduard Hellvig este ”Un zâmbet şi o vorbă bună nu costă nimic, dar pot schimba o ţară”.

Hellvig a fost şi broker la Bursa de Valori Bucureşti în perioada 1997-1998 şi coordonator de programe la Fundaţia Soros, în 1995.

Potrivit declaraţiei de avere, Hellvig deţine 50% din două terenuri intravilane, în Voluntari (Ilfov) şi în Bihor, cumpărate în 2005, respectiv 2008, acestea având suprafeţe de 401, respectiv 665 de metri pătraţi. El menţionează în ultima declaraţie de avere din iunie 2014 că are două case de locuit, tot în Voluntari (Ilfov) şi în Bihor, în suprafaţă de 143, respectiv 210 metri pătraţi. Hellvig mai are un autoturism Skoda fabricat în 2010, conturi bancare cu o valoare însumată de aproximativ 38.000 de lei şi 9

în calitate de director medic al venituri de 149.460 de lei.7.000 de euro, la acesta din urmă fiind menţionat că suma cuprinde intrări din salariu, diurne, transport, cheltuieli generale la Parlamantul European. El menţionează, de asemenea, o datorie către BRD, scadentă în 2035, cu o valoare de 28.568 de euro, precum şi către Viorel Dumitras, scadentă în 2031, în valoare de 145.000 de euro. Eduard Hellvig mai trece în declaraţia de avere deconturi de la Parlamentul European în valoare de aproximativ 46.000 de euro. Veniturile sale din 2013 s-au ridicat la 65.403 lei, bani obţinuţi ca vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi 31.031 euro, obţinuţi ca eurodeputat. Totodată, soţia sa a obţinut

Să ne amintim:

Eduard Hellvig: Interviu în ”Viitorul Ilfovean” – decembrie 2012

 REFORMA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ESTE UNA DINTRE MARILE PROVOCĂRI PENTRU ROMÂNIA

 Învățământul românesc, șansă sau neșansă pentru copiii noștri?

Învățământul românesc poate fi o șansă sau o neșansă, în funcție de modul în care este abordat atât de beneficiari, adică de elevi/studenți, de cei implicați direct în formarea acestora, mă refer aici la profesori, dar în special de factorul decizional, anume de guvern. Autoritățile trebuie să creeze cadrul legislativ de desfășurare a sistemului de învățământ de așa manieră încât învățământul să fie, categoric, o șansă. O șansă nu doar pentru copii, ci pentru societatea pentru care sunt pregătiți copiii de azi, din care fac și vor face parte, pe care o vor conduce, în care vor lucra și în care vor trăi.

Ceea ce trebuie să avem în vedere și ceea ce nu trebuie să ignorăm sunt posibilitățile pe care le au un profesor sau un elev/student în România și pe care le au cei din alte țări. Aici lucrurile stau diferit. Dacă vedem o universitate din afară, dotările sale și dacă vedem una din România ne vom întrista. Dacă vedem standardul de viață al unui profesor din altă țară și cel al unui cadru didactic din România, atunci vom sesiza cu ușurință faptul că uneori profesorii din România fac eforturi să-și întrețină financiar familia. Ca liberal pornesc de la ideea că trebuie să acordăm respect și demnitate cadrului didactic. Cred că trebuie să ne concentrăm pe o reformă reală și modernizarea infrastructurii sistemului de învățământ.
Reforma în educaţie trebuie să asigure o evoluţie previzibilă domeniului și trebuie privită mai întâi ca investiţie și abia apoi ca un cost social. Din nefericire, mai toate guvernele de până acum au văzut mai mult costurile învățământului nu și rezultatele acestor costuri. Trebuie să schimbăm perspectiva. Sistemul de învăţământ din România trebuie restructurat pe criteriul calităţii și în interesul beneficiarilor săi. Creșterea calităţii se va face pe de o parte prin descentralizarea deciziei în ceea ce priveste curricula, politica de personal și finanţarea, iar pe de altă parte prin garantarea unui parcurs de carieră pentru cadrele didactice pe toată perioada de activitate în sistem. Este o realitate că sistemul de învățământ este subfinanțat. Acea decizie de alocare a unui procentaj de 6% din PIB învățământului a fost mereu nerespectată, din nefericire, iar acest fapt nu trebuie perpetuat. Ceea ce nu poate fi negat, și este un punct de la care noi suntem obligați să pornim în reforma sistemului de învățământ, este faptul că avem potențial atât la nivelul elevilor/studenților, dar și la nivelul profesorilor. Avem profesori care sunt primiți cu brațele deschise la orice colegiu, universitate sau institut de cercetare din lume; avem olimplici mondiali pe diverse discipline de învățământ; avem studenți care sunt primiți cu burse la cele mai prestigioase universități de pe mapamond. În aceste condiții nu putem vorbi de slaba pregătire a oamenilor, nici elevi nici profesori, formatori. Avem, de asemenea, studenți din alte state la universități din România, ceea ce certifică faptul că profesorii noștri sunt buni. Medicii noștri sunt căutați pentru că sunt buni. Ei sunt rezultatul sistemului de învățământ românesc. Din acest punct de vedere putem califica învățământul ca o șansă. Așadar, avem un fond bun și o bază de pornire excelentă. Dacă vrem ca lucrurile să rămână astfel, dacă vrem ca profesorii buni să nu mai plece din țară și să rămână în școlile nostre să formeze specialiști, să formeze generația viitoare, generațiile de după noi, atunci va trebui ca politicul să se implice în sistemul de învățământ doar cât să-i asigure o finanțare corespunzătoare și un cadru legal corect și trebuie să înceteze să mai facă numiri politice în conducerile structurilor de învățământ și să vadă acest sistem ca pe un cobai, bun la nesfârșit de experimente. Va trebui să încetăm odată cu prea multele schimbări aduse sistemului educațional. Va trebui să adoptăm o strategie multianuală de dezvoltare a învățământului românesc, strategie care să fie urmată și pusă în practică indiferent de formațiunea politică ce se află la conducerea guvernului la un moment sau altul. Strategie care să țină cont și de normele europene, pentru că, nu-i așa, suntem parte a acestei Uniuni Europene. Să nu uităm nici un moment că România, alături de celelalte state membre UE, a fost de acord să continue cooperarea politică în scopul de a respecta cele patru obiective conţinute în „Cadrul strategic european de colaborare în domeniul educaţiei și formării” adoptat în luna mai 2009: îmbunătăţirea calităţii și eficienţei în educaţie și formare, punerea în practică a învăţării de-a lungul vieţii și a mobilităţii cursanţilor, promovarea echităţii, a coeziunii sociale și a cetăţeniei active precum și stimularea creativităţii și a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie și de formare. Va trebui să insistăm pe descentralizarea sistemului educațional, descentralizarea finanțării, descentralizarea politicii de personal. Pentru atingerea acestor obiective este necesar ca politicile publice în domeniu să fie caracterizate prin transparenţă în ceea ce priveste utilizarea fondurilor publice și asigurarea criteriilor de performanţă în selectarea proiectelor precum, și evaluarea permanentă a utilităţii rezultatelor cercetărilor finanţate din fonduri publice.

 Agricultura – între dezastru și oportunitate strategică

Greu de uitat că România se numea cândva „grânarul” Europei și greu de acceptat azi că în țara noastră se face o agricultură de subzistență și că țăranii încă mai lucrează pământul cu calul și plugul. Din păcate lucrurile așa stau, deși avem încă potențial să dezvoltăm o politică agricolă pe măsura potenţialului natural și uman pe care-l avem. Pentru asta, însă, trebuie să găsim căile și mijloacele prin care să îmbinăm constrângerile comunitare cu nevoile specifice naţionale, în vederea dezvoltării agriculturii în general și a spaţiului rural în special. În prezent România dispune de 14,7 milioane hectare teren agricol. În aceste condiţii, agricultura României poate fi competitivă pe piaţa europeană şi cu atât mai mult pe piaţa mondială, dacă se vor lua o serie de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung care să includă patru priorităţi majore:

Gestionarea resurselor naturale implicate în procesul agricol;

Restructurarea economică a sectorului agricol;

Organizarea eficientă a infrastructurii aferente activităţii agricole;

Crearea unui sistem deschis de finanţare orientat către creşterea competitivităţii.

La priorităţile din domeniul agricol, se adaugă cele care privesc dezvoltarea rurală (zona rurală acoperă 90% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, respectiv 9,7 milioane de locuitori) și anume dezvoltarea infrastructurii și creșterea ponderii/diverșificarea activităţii de servicii, în scopul reducerii riscurilor demografice. În ceea ce privește gestionarea resurselor naturale, consider că, în contextul schimbărilor climatice manifestate tot mai pregnant în ultimul deceniu, este nevoie ca promovarea legislaţiei privind agricultura și dezvoltarea rurală să se bazeze pe principiul importanţei sociale și al gestionării durabile a solului și apei. Pentru că vulnerabilitatea la condițiile climaterice ține mult pe loc agricultura noastră, am cuprins expres o prevedere în programul de guvernare al USL, privind refacerea sistemului de irigații și îndiguiri cu fonduri europene și/sau prin parteneriate public-private. În mod concret, vizăm demararea canalului Siret – Bărăgan prin care rezolvăm problema irigațiilor în Moldova și Muntenia. Orientarea agriculturii către competitivitate implică atingerea unor obiective care să creeze sau să corecteze procesele instituţional/financiare, dar şi a unor obiective prin care activităţile agricole să fie corelate cu dezvoltarea rurală. Am cuprins, astfel, în programul de guvernare al USL, măsura negocierii cu Uniunea Europeană a unor subvenții pentru agricultori la nivelul subvențiilor acordate fermierilor din vest. În acord cu Comisia Europeană vom acorda subvenții pentru cercetarea din agricultură, pomicultură, zootehnie și celelalte domenii viabile care pot contribui la o relansare imediată a economiei. Totodată vizăm încurajarea agriculturii ecologice. Avem în vedere și măsuri care să estompeze o altă vulnerabilitate a agriculturii românești, anume fărâmițarea exploatațiilor agricole după 1989, ca urmare restituirii acestora către proprietarii de drept. De aceea ne-am propus să acordăm un un set de stimulente financiare pentru comasarea terenurilor agricole – numai pe bază de cadastrare și intabulare și să sprijinim transformarea exploatațiilor mici și de subzistență în ferme familiale, fapt care reprezintă, în esență, stimularea formelor asociative.

Nu în ultimul rând vom implementa un Program Național pentru Înființarea de Microfabrici locale de procesare care să deservească producătorii de legume și fructe și Programe Naționale pentru sectorul Legume -Fructe care presupun construirea a 40 de depozite a 500 de tone fiecare, puse la dispoziția asociațiilor profesionale, cu restituirea investițiilor în 10 ani. Vom implementa programul START ÎN AGRICULTURĂ, vorbind despre o linie de credit specială pentru investițiile realizate de fermieri: 60% înființare microfermă și 40% capital de lucru în primul an; Garanția: FGCR (max.50%) și garanția FNGCIMM (max.50%).

 Trebuie realizată regionalizarea României? Cum? Când?

Aș folosi termenul de regândire a structurii teritoriale și nu de regionalizare, pentru că, din păcate, acesta din urmă a căpătat conotații negative din cauza politizării acestei idei și transformării ei într-o temă de luptă politică. Esența, însă, este aceeași, e doar o chestiune de formalism. Dar ca răspuns de bază, da, trebuie realizată această regândire teritorială pe regiuni și cât mai curând. Reforma administrativ-teritorială este una dintre marile provocări pentru România, pentru că ea trebuie să răspundă necesităților actuale în direcția dezvoltării României ca stat membru al Uniunii Europene.

Ca liberal nu sunt de acord cu regionalizarea pe criterii etnice, aceasta este o afirmație pe care o spun clar și răspicat. Reorganizarea structurii teritoriale a țării trebuie să se bazeze pe principiile europene în materie, descentralizarea administrativă și respectarea statutului de stat naţional, suveran și independent, unitar și indivizibil. Regiunile, așadar, trebuie să fie regiuni de dezvoltare, nu altfel.

Așadar, trebuie să reorganizăm structura teritorială astfel încât să dezvoltăm noi unități administrativ teritoriale de dimensiuni mai mari decât ale județelor (atât din punct de vedere geografic dar și democrafic) cu capacități sporite în gestionarea problemelor cetățenilor. Apariţia acestor noi unităţi administrative-teritoriale are ca filosofie de bază transferul unor atribuţii de la nivel central către nivelul regiunilor, aceste structuri administrative fiind compatibile cu cele existente în statele membre ale Uniunii Europene. Desigur, acest lucru va atrage după sine și schimbarea filosofiei bugetare, adică trebuie ca un procent semnificativ din veniturile estimate, care urmează a fi colectate în decursul unui an să rămână la nivel regional și local pentru finanţarea atribuţiilor transferate de la nivel central. Așa vom reuși să și diminuăm dezechilibrele regionale existente în prezent, prin stimularea dezvoltării echilibrate. Cred că o astfel de unitate administrativ teritorială trebuie să cuprindă, obligatoriu, și județe mai dezvoltate din punct de vedere economic și unele mai slabe, astfel încât cei care vor coordona regiunea în cauză să administreze de asemenea manieră încât să „ridice” și zonele mai puțin dezvoltate la nivelul celorlalte. În orice caz, cred că acest demers trebuie să implice o dezbatere serioasă cu mediul academic, politic, în mass media și în cadrul societăţii civile, dar și să se întâmple cât mai grabnic. Cu precizarea că eu cred că reîmpărţirea administrativ-teritorială trebuie să se producă treptat, nu brusc, pentru a nu risca să fie bulversat sistemul administrativ per ansamblu. Așadar, văd posibilă crearea regiunilor, ca unităţi administrativ-teritoriale, în paralel cu menţinerea actualelor judeţe, într-o primă etapă. Cred că o structurare după regiunile de dezvoltare existente acum ar fi posibilă și utilă și mai ușor de implementat.

 Sistemul de sănătate – public versus privat. Ce, cum și cât anume trebuie să rămână în sarcina statului și cât a cetățenilor.

 Ideal ar fi să avem un sistem sanitar cu efect social pentru cetăţean şi liberal pentru personalul medical.

Ambele forme de funcționare a sistemului sanitar sunt importante pentru motive pe care nu trebuie să le reiau.

În România de azi, cu problemele sociale și financiare cu care țara se confruntă, când avem mai mulți pensionari decât salariați și când 3 sferturi din salariați câștigă sub salariul mediu pe economie, probabil că ar trebui să prevaleze sistemul public de sănătate, cu un pachet precizat de asistență.

În același timp, este obligatoriu să luăm măsuri pentru dezvoltarea sistemului privat de sănătate, care ar însemna investiții în România, creare de locuri de muncă și ar pune la dispoziția unui segment al populației servicii medicale la un grad mai ridicat de asistență, în funcție de posibilitățile fiecăruia care accesează sistemul sanitar privat. Am reuși, astfel, să menținem în țară banii pe care oamenii care își permit din punct de vedere financiar să apeleze la asistență sanitară privată îi cheltuiesc acum în alte țări. Și de ce nu, am putea „exporta” noi servicii medicale. Acel turism medical care se practică deja în România, sigur, pe o scară mică. Adică străini care vin în România pentru tratament medical.

Dealtfel, în pogramul de guvernare al USL noi am cuprins atât măsuri sociale cât și liberale în domeniul sănătății. Și ca exemplu vă pot spune că vizăm atât acordarea de medicamente compensate până la 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1000 de lei și investiția în recondiționarea și dotarea spitalelor cu fonduri europene, dar și susținerea investițiilor private în construcția și dotarea de unități sanitare, prin garantarea creditelor investitorului de către statul român și subvenționarea parțială a dobânzilor.

Principalele ţinte pentru atingerea efectelor preconizate ale reformei în sănătate sunt: îmbunătăţirea indicatorilor sanitari, creşterea finanţării la un nivel care să așigure sustenabilitatea sistemului şi la nivelul mediei europene, asigurarea demnităţii cetăţeanului şi a medicului, reformarea consecventă, corectă, eficace a elementelor sistemului de sănătate.

Ceea ce este clar este că statul trebuie să își asume în mod obligatoriu și transparent un procent din buget care să asigure funcţionarea realistă a sistemului sanitar.

 Cum ar trebui să abordeze România ciclul bugetar european 2014 – 2020?

 La nivel național, aproape toate ministerele gestionează o parte din procesul de definire a strategiei noastre de dezvoltare pentru viitoarea programare financiară europeană, adică pentru perioada 2014-2020. Se lucrează în coordonarea MAEur, care este integratorul, ca sa spun așa, al implementării fondurilor comunitare în România. Mecanismul de lucru este destul de complex, există un comitet național, interinstituțional și mai multe comitete de lucru pe diverse domenii, organizate pe grupuri de lucru. Dar principiile care stau la baza întregului mecanism sunt ușor de explicat și de înțeles pentru oricine: parteneriatul și consultarea. Se pleacă de la premisa că la planificarea viitoarelor fonduri europene de care va beneficia România trebuie să participe nu doar ministerele, ci și autoritățile publice locale, scoietatea civilă, cei din mediul socio-economic și academic.

Practic, trebuie să beneficiem de experiența unor categorii cât mai diverse implicate sau beneficiare, într-un fel sau altul, direct sau indirect, în utilizarea fondurilor europene.

Ministerul gestionează mai multe domenii cu impact în viitoarea programare financiară europeană. Ne ocupăm de dezvoltarea regională, de dezvoltarea teritorială și de turism. Toate aceste trei domenii sunt pregătite prin comitete dedicate, în care sunt implicați specialiști pe domeniul respectiv, dar și pe procedura utilizată în domeniul programării.

La ce se lucrează, concret? La identificarea obiectivelor care au cel mai mult nevoie de finanțare și care, odată acoperite, aduc rezultate concrete, vizibile, în planul dezvoltării. Tendința europeană este ca fondurile sa fie investite în acele programe care stimulează creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Dar spre ce categorii de proiecte se vor duce banii europeni nu trebuie dictat de la centru, ca pe vremuri, ci trebuie stabilit în comun.

Este vital ca oamenii să se implice acum, în faza de planificare a fondurilor, și nu să lase lucrurile pe seama altora, iar apoi să se mulțumească să constate, eventual, că unele lucruri se puteau face mai bine. La fel, este esențial să tragem învățăturile care se cuvin după prima noastră experiență, ca țară, în gestionarea de fonduri europene. Tot ce am învățat din gestionarea fondurilor alocate României pe perioada 2007-2013, și bun și rău, trebuie folosit în viitoarea programare. Și mă refer la toate categoriile implicate: ministerele care coordonează programele și asigură managementul lor, comunicatorii, dar și beneficiarii – ei trebuie sa fie atenți cum vor cheltui acești bani europeni, sa devina mai responsabili, ca sa evitam, in viitor, eventuale nereguli si aplicarea de corecții.

Partea buna este că, acum, putem spune că modul de lucru pe programele europene nu mai este o necunoscută în România, între timp s-au format mulți specialiști, mulți consultanți. Chiar și ministerele, primăriile și consiliile județene au investit în formarea angajaților, sunt din ce în ce mai des întâlnite departamentele dedicate atragerii de fonduri europene.
Și sper sincer ca principiile europene de gestionare a fondurilor, experimentate prin intermediul acestor specialiști, să înceapă să fie aplicate și în programele guvernamentale de investiții, sau în cele locale, așa cum am făcut la minister. Mai ales in contextul economic actual, nu mai suntem în situația care să ne permită alocarea de finanțări fără niște criterii clare de selecție a beneficiarilor, sau ca o investiție locală să fie făcută exclusiv cu finanțare de la centru, fără contribuție locală. Astfel de principii am introdus, de exemplu, în programul național de reabilitare termică – cine vrea sa beneficieze de fondurile guvernamentale alocate, va contribui la finanțare, așa este corect. Desigur, ne-am asigurat că, în condițiile unei puteri financiare scăzute a populației, contribuția să fie gândită pe măsură, adică în funcție de venituri și cu posibilitatea de rambursare pe termene convenabile.

 Care sunt principalele modificări care considerați că trebuie operate în Constituția României și de când ar trebui acestea aplicate?

 Constituția României are nevoie de modificări care să fie aplicate cât mai urgent. În ultimii ani „diferențele”, să le spunem așa, de gândire și acțiune ale actorilor de pe scena politică, de interpretare a Constituției, ne-au arătat foarte clar direcțiile pe care trebuie să le avem în vedere în modificarea Constituției.

Ca sinteză a ceea ce trebuie să facem în modificarea Legii fundamentale a țării, trebuie să lucrăm pe text astfel încât aceasta să cuprindă precizări mai clare privind rolul instituțiilor, pentru a limita excesul de putere al instituțiilor executive. De exemplu trebuie să reglementăm mai precis procedura de desemnare a judecătorilor Curții Constituționale pentru a limita influența factorului politic; trebuie să modificăm articolul 134 care se referă la numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, prin formalizarea rolului președintelui și al ministrului justiției; de asemenea, avem în vedere limitarea acțiunii guvernului în angajarea răspunderii în fața parlamentului pentru ca Executivul să nu abuzeze de această prevedere și să eludeze rolul parlamentului în activitatea de legiferare, să treacă prin parlament legi nediscutate în forul ales al țării; și cred că o singură angajare a răspunderii într-o sesiune parlamentară este suficientă.

Care este potențialul unic al României? Dar specificitatea sa? Dar al județului Ilfov?

Cred că resursa cea mai importantă a României este, după cum s-a dovedit deja, cea umană. Tinerii cercetători sau studenți români strălucesc la cele mai bune universități străine, medicii și inginerii români sunt apreciați în întreaga lume, iar industriile noastre creative concurează cu țări cu tradiție. Este de datoria noastră să investim în această resursă, în acest potențial unic care poate da o nouă față României. Nu este o preocupare nouă pentru mine, de-a lungul carierei politice am sprijinit tinerii supradotați sau cei cu rezultate excepționale.

Programul USL pentru guvernare prevede, de altfel, măsuri dedicate tineretului: construcția de locuințe sociale pentru tineri la nivelul întregii țări, facilități pentru tinerii fermieri sau scutiri pentru o perioadă de 1 an, la plata contribuțiilor sociale datorate de angajatori în cazul angajării cu contract de muncă pentru o durată cel puțin egală cu 2 ani, a tinerilor cu vârsta sub 25 de ani; Este important să facem pași în această direcție, o consider o prioritate personală. La nivelul județului Ilfov vom susține autoritățile locale în deschiderea de școli noi, pentru că accesul la educație de calitate este esențial pentru dezvoltarea personală și profesională ulterioară.

Mai văd un potențial uriaș pentru România în ceea ce privește energia regenerabilă, verde. Mă gândesc la energia eoliană, energia geotermală sau chiar energia solară, alternative ieftine și nepoluante pe care le putem exploata. Vom susține autoritățile din Ilfov în demersurile pentru exploatarea resurselor geotermale din orașul Otopeni, dar și pentru realizarea parcului pentru producția de energie cu panouri fotovoltaice la Moara Vlăsiei.

Ca ministru al dezvoltării regionale și turismului, cunosc foarte bine și potențialul turistic al României. Ilfovul are oportunităţi mari în tot ce înseamnă industria ospitalităţii: o capacitate mare şi diversă de cazare, zone şi obiective de agrement cunoscute sau proximitatea aeroporturilor. Avem încă de lucru în ceea ce priveşte proiectele de infrastructură cum sunt căile de acces sau reţelele de apă şi canalizare. În acest sens suntem alături de primari pentru demararea sau continuarea unor proiecte-cheie: realizarea liniei de metrou București-Otopeni-Aeroport, modernizarea străzilor în Mogoșoaia, Balotești, Periș, Gruiu, Corbeanca, sincronizarea rețelei de infrastructură între București, Buftea și Otopeni sau realizarea infrastructurii de apă şi canal în Snagov, Mogoşoaia, Ciolpani, Gruiu și Periș.

Care este modalitatea prin care în cei patru ani de mandat înțelegeți să realizați dialogul civic și social și cum veți prezenta bilanțul acestei activități? Până unde credeți că trebuie să meargă transparența decizională și cum anume intenționați să implicați alegătorii în viitoarele Dvs. decizii?

Am relații bune profesionale cu primarii localităților din colegiul meu, cunosc consilierii locali și am dovedit că țin cont de părerea lor. Sunt un om deschis la dialog şi voi rămâne aşa şi prin intermediul biroului meu parlamentar. Am spus-o de mai multe ori, autorităţile locale alese prin votul cetăţenilor înţeleg cel mai bine nevoile comunităţilor pe care le reprezintă. Este un principiu de bază al descentralizării la care ţin foarte mult. Asta nu înseamnă că nu mă interesează problemele cetăţenilor pe care mi le aduc la cunoştinţă direct sau prin intermediul organizaților neguvernamentale. Pot să vă spun că primesc des recomandări şi idei, faţă în faţă sau online, de la oameni din întreaga ţară. Unii îmi semnalează cazuri sociale, probleme în administraţie, alţii sugerează chiar iniţiative legislative. Mă bucur că românii dau dovada unei conștiințe politice și sociale vii, asta îmi dă încredere în misiunea mea şi în viitorul democraţiei. Experienţa mea profesională include, de altfel, şi o activitate solidă în asociaţii, în sectorul neguvernamental. Am înţeles și apreciat mereu rolul societății civile în intermedierea relaţiei dintre politicieni şi cetăţeni, la fel de mult cum l-am apreciat şi pe cel al presei. Pomeneam mai devreme comunicarea online. Ilfovul conduce alături de Bucureşti topul naţional în ceea ce priveşte conexiunile de internet cu o acoperire de 71% din populaţie. Evident, nu voi neglija nici această cale de comunicare. Pagina mea de web hellvig.ro, grupul şi pagina mea de Facebook şi o adresă de email dedicată eduardhellvigilfov@gmail.com le stau la dispoziţie.

 Depolitizarea – Cum? De când? Până la ce nivel?

Tema depolitizării este una vastă şi merită o abordare pe cât de serioasă, pe atât de nuanţată. Acest termen – depolitizarea – a fost invocat în ultima vreme ca fiind o soluţie miraculoasă. Trebuie să înţelegem un lucru: o ţară nu poate fi condusă ca o corporaţie, de un manager luminat, cu gândul la profit. Democraţia reprezentativă, alegerea prin vot a parlamentarilor este singurul sistem politic care garantează libertatea individuală, dreptatea socială şi legi echitabile.

Sunt însă domenii care trebuie să iasă de sub influenţa politicii: justiţia şi managementul din administraţie. Programul USL prevede măsuri clare în acest sens care urmează să fie implementate ca priorităţi. Mă refer la: modificarea procedurii de desemnare a membrilor Curții Constituționale pentru limitarea influenței factorului politic, la extinderea și îmbunătăţirea sistemul de asistență judiciară din oficiu şi la depolitizarea activităţii DNA.

Trebuie, de asemenea, să regândim achizițiile publice în baza criteriilor de oportunitate, prioritate, eficiență şi să diminuăm corupția prin decuplarea clientelei politice de la banul public și prin transparentizarea folosirii acestuia. În acest sens vrem să generalizăm sistemul SEAP (sistemul electronic de achiziții publice) pentru toate achizițiile publice la nivel central și local. Astfel, atacăm direct corupția, reducem multe dintre cheltuielile publice nejustificate și decuplăm de la banul public clientela de partid PDL. Mai mult, intenţionăm să introducem contracte de performanță în toate instituțiile publice și companii de stat fie ele ministere, agenții guvernamentale, autorități locale sau companii de stat.

 Menționați cel puțin un proiect major de care doriți să vă legați numele în mandatul 2012-2016.

Sunt un jucător de echipă, iar activitatea mea politică şi parlamentară în mandatul 2012-2016 trebuie înţeleasă în cadrul programului USL pentru următorii patru ani. Scopul acestui program – o Românie puternică – se traduce în iniţiative legislative ce acoperă toate subiectele de interes, de la agricultură la educaţie, de la sectorul energetic la sprijinirea IMM-urilor. Există subiecte de care sunt legat afectiv și profesional. Aș vrea să văd funcționând inițiativele pe care am avut ocazia să le dezvolt în calitate de ministru: Legea Turismului sau cadrul legislativ pentru sprijinirea mediului de afaceri prin infrastructură de utilități publice. Voi susține, de asemenea, inițiativele pentru investiții strategice: câte un centru universitar performant pentru fiecare regiune a țării, dar și subvenționarea accesului la internet în instituții școlare sau crearea de campusuri școlare cu dotări moderne și mijloace de transport în mediul rural. Am tot subliniat în ultimul rând importanța unei infrastructuri performante, voi susţine şi din Parlament această prioritate naţională prin diverse proiecte legislative: înfiinţarea unui fond naţional de investiţii pentru proiecte de infrastructură care să finanţeze 50 de proiecte prioritare; modernizarea infrastructurii de utilități rurale: la canalizare de la 62% în prezent la 90% până în 2016, la electrificare de la 83% în prezent la 100% în 2014; programul de construire, modernizare și reabilitare de drumuri județene și comunale.