Acasă Editorial Fostul-viitor premier şi invizibila opoziţie

Fostul-viitor premier şi invizibila opoziţie

DISTRIBUIȚI

OpreaEDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU

Fostul-viitor premier este Gabriel Oprea. Simpatic sau antipatic, apreciat sau nu de analiştii politici, generalul cu patru stele a stat, până zilele trecute, în cărţi. În cărţile mari ale jocului politic. Era astfel poziţionat încât ar fi putut face o mişcare decisivă. Şi să devină premier. Culmea, jucând la două capete. Premier fie al actualei majorităţi, fie al unei noi majorităţi. Dar a ratat. La fel cum, în cealaltă parte, constatăm o ratare încă şi mai gravă. A PNL.

Gabriel Oprea, cu parlamentarii săi, putea hotărî şi a hotărât soarta moţiunii de cenzură. A ales să o îngroape. Şi să rămână secundul lui Ponta. Aşa cum s-au aranjat planetele la Bucureşti, el ar fi avut şansa de a pune capăt acestei guvernări şi de a prelua el însuşi conducerea Executivului. Păstrând actuala majoritate. Şi convingându-l pe Liviu Dragnea că altă şansă nu există pentru ca PSD să continue să butoneze Executivul. În ultimă instanţă, dacă liberalii ar fi ştiut ce vor, el ar fi putut proceda identic, într-o nouă majoritate parlamentară.

Multă lume răsuflă uşurată aflând cum domnul Gabriel Oprea şi-a mâncat singur norocul. El a devenit, pur şi simplu, un fost-viitor prim-ministru. Dacă domnul general ar fi ajuns, totuşi, în fruntea Executivului, indiferent în ce formulă, el ar fi asigurat, de bine, de rău, tranziţia, până la alegerile din 2016. Dar ce fel de tranziţie? Mulţi spun că ar fi militarizat şi mai mult România. Alţii afirmă că ar fi lovit şi mai mult în libertăţile democratice şi, în primul rând, în libertatea presei. S-a văzut ce s-a întâmplat atunci când a ieşit la luptă, la baionetă, cu televiziunea publică şi i-a luat gâtul lui Stelian Tănase. În fine, unii concetăţeni din ţară sau din afara ţării susţin că domnul Gabriel Oprea este un plagiator. Şi care a favorizat mulţi alţi plagiatori. Dar despre morţi, numai de bine.

Totuşi, ce se întâmplă însă cu cei vii? Sau mai bine spus, cu cei care vor să pară vii? Ce se întâmplă, până la urmă, cu Partidul Naţional Liberal? Astăzi, într-o postare pe blogul său, Stelian Tănase îşi pune o întrebare de bun simţ. “Cine conduce PNL?”. Şi o a doua întrebare. Tot de bun simţ. “Care este relaţia PNL cu Iohannis?”. Cred că aici este, de fapt, marea problema. Şi explicaţia faptului că PNL se cam dă cu capul de sticlă. Sau cu capetele. Pentru că, la întrebarea cine conduce PNL, pentru electoratul acestui partid şi, evident, pentru opinia publică, răspunsul este neclar. Alina Gorghiu? Ar putea să conducă PNL, dacă stăm să ne gândim, fie şi numai la faptul că, la momentul în care s-a decis fuziunea, dar şi ulterior, până azi, zestrea PNL, în materie de număr de aleşi şi de poziţii ale acestora, este substanţial mai mare. Un alt răspuns ar fi că PNL este condus de Vasile Blaga. În definitiv, nu el este cel care şi-a dovedit talentul, forţa organizatorică, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2014? Ce anume a oprit elanul de atunci? Sau poate PNL este condus de către preşedintele Klaus Iohannis. Nu cumva PNL este bicefal tocmai pentru ca preşedintele să poată “divide et impera”? Dar cum ar putea conduce Iohannis PNL? Prin telepatie? Pentru că nu prea ştim, din agenda prezidenţială, că ar avea loc întâlniri cu cei doi lideri. Sau au loc întâlniri, dar pe ascuns? Este stilul lui Iohannis să conducă pe ascuns? Este Iohannis un sforar? Eu unul mă îndoiesc.

Aşa că, la prima întrebare pusă de Stelian Tănase, eu nu am un răspuns. La fel cum nu pot răspunde nici la cea de-a doua. Într-adevăr, relaţia dintre Klaus Iohannis şi PNL este foarte neclară. Eu cred că PNL nu ştie sau nu poate să susţină demersurile prezidenţiale. În aceste condiţii, preşedintele, tratat cu ostilitate de către PSD şi de care ALDE şi ambiguu de către UNPR, este, practic, lipsit de orice suport politic. Şi nici în servicii nu prea are un suport, atâta vreme cât a fost incapabil să decidă schimbarea întregii garnituri şi instalarea, aşa cum se obişnuieşte în alte state democrate, a unei noi echipe. A echipei lui. În care să poate avea deplină încredere.

Mă gândesc că toată situaţia politică de la Bucureşti, aşa alandala cum este, s-ar putea reaşeza, iar România s-ar putea relansa, atât în plan investiţional, cât şi în ceea ce priveşte consolidarea instituţiilor democratice, atât de deteriorate în cei zece ani de regim Băsescu, cu o condiţie minimă. Aceea ca opoziţia să fie adjudecată de actorii politici reali. Nu de către Elena Udrea. Nu de către Traian Băsescu. Ci de către PNL.

Dar care PNL? Cred că este de maximă urgenţă ca domnul Vasile Blaga să facă pasul înapoi. Să o lase pe Alina Gorghiu ca unic preşedinte al acestui partid. Iar el să fie secundul. Fie prim-vicepreşedinte, fie preşedinte executiv, fie secretar general. Iar în ţară, imediat, şi nicidecum în 2016, conducerilor bicefale să li se pună capăt. Pretutindeni să fie ales, în mod democratic, cel mai bun. Şi mai departe, toţi cei care au făcut parte din guvernele anterioare, atât de hulite de cetăţeni, trebuie să iasă din prim-planul PNL. Şi mai departe. Partidul, pentru a fi consecvent cu principiile pe care le enunţă, cu cele susţinute de Klaus Iohannis şi cu alegătorii care l-au promovat pe acesta în cea mai înaltă funcţie în stat, ar trebui să-i treacă, imediat, în plan secund pe toţi cei care au probleme cu justiţia. Indiferent dacă se prezumă sau nu că ei sunt victime ale unei operaţiuni de poliţie politică. În uriaşul gol care se va crea astfel, vor trebui, de jos în sus, să vină liberali valoroşi, care există, slavă Domnului, în ţară, dar au fost împiedicaţi să promoveze.

Dacă în ceea ce îl priveşte pe Gabriel Oprea, meciul s-a sfârşit, în privinţa PNL mai există timp. Dar nu foarte mult. – foto – Romania Libera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

six + 18 =