Publicaţia noastră nu prezintă, sistematic, activitatea şi rezultatele fotbalistice româneşti. Aşa cum am mai spus, sunt publicaţii specializate care prezintă, unele cotidian, ceea ce se petrece în lumea deosebită a “sportului rege”. Dar nici noi, ilfovenii, nu ignoram impactul mediatic, uman, social al acestui domeniu fascinant. Drept consecinţă revenim, periodic, cu informaţtii, rezultate, concluzii despre un fenomen care ne umple viaţa noastră de zi cu zi.
Ratarea calificării echipei naţionale la Campionatul Mondial – ediţia 2018 din Rusia – a lăsat o mâhnire profundă în sufletele iubitorilor de fotbal din România. Nu există altă cale decât consolarea, resemnarea şi pregătirea temeinică pentru următoarele dispute sportive. Căci şi alte naţionale mult-galonate – Italia, Olanda sau Chile – nu sunt prezente în Rusia.
Tristeţea cea mare o reprezintă precaritatea “pâinii noastre cea de toate zilele”: competiţiile interne. Cu un CM sau CE ne întâlnim odată la patru ani. Cu competiţiile interne ne întâlnim mereu.
Campionatul naţional (Liga I) are 14 echipe şi un sistem de organizare mult contestat. Nu mai există o regulă -tur-retur – cu o campioană onorifică de toamnă, ci un amalgam de etape care se opresc, undeva, pe parcursul întrecerii, cu un apendice pe două nivele (play-off, play-aut), cu criterii îndoielnice, mult contestate. În ediţia trecută s-a apelat la forurile juridice sportive europene (TAS). Campionatul prim este invadat de jucători cu o valoare fotbalistică modestă. Căci baza fotbalului românesc nu mai produce aproape nimic, iar cei aduşi de prin ţări streine sub nişte amatori aflaţi la limita subzistenţei materiale umane. Majoritatea echipelor de Liga I anunţă, cu surle şi trâmbiţe, că au nevoie de un număr consistent de noi jucători pentru a-şi întări loturile în vederea părții returului care a mai rămas de disputat. Printre acestea, fruntaşele FCSB, CFR Cluj sau Dinamo, dar şi codaşele precum Sepsi Sf. Gheorghe. Întrebare logică: de unde iau jucători când aceste echipe au, doar formal conform prevederilor regulamentare, pseudo-echipe de juniori sau în ligile secundare cu cifra “2” ataşată siglei principale? Iar aşa-zisele “academii (sau şcoli) de fotbal” sunt în derivă sau pe cale de dispariţie. Desigur cu o excepţie: cea eficientă a lui Gheorghe Hagi.
Liga a 2-a “se concentrează/comasează” continuu: de la 54 echipe în 1990 (3 serii a câte 18 echipe) s-a ajuns la o serie cu 20 echipe şi multe cu mari probleme financiare şi de lot.
În Liga a 3-a, de la 192 echipe (12 serii a câte 16 echipe) acum mai “combat” doar 5 serii a câte 14 – 15 echipe. Concret: la graniţa dintre ani mai “supravieţuiesc” 73 echipe.
Dar fotbalul ilfovean este bine reprezentat în competiţiile interne. Are două echipe de Liga 1, Concordia Chiajna şi FC Voluntari, plasate la mijlocul clasamentului cu şanse concrete de a se menţine în acest eşalon superior. Iar FC Voluntari a avut un an de excepţie: a cucerit Cupa şi României și Super Cupa României, ambele în anul 2017!
În Liga a 2-a, judeţul nostru este reprezentat de patru echipe: CS Afumaţi (locul 4.), Academica Clinceni (6), Sportul Snagov (10) şi CS Baloteşti (16).
În Liga a 3-a, ilfovenii sunt reprezentaţi astfel: în Seria 2 prin FC Voluntari SA 2 (locul 6), iar în Seria 3-a prin 4 echipe: CS Tunari (locul 5), Concordia Chiajna 2 (6), ACS Viitorul Domneşti (7) şi SC Popeşti-Leordeni (9),
Comparativ, Capitala, are trei echipe în Liga I: FCSB (locul 2), Dinamo (7), Juventus (14)), o echipă în Liga a 2-a, Metaloglobus (locul 15) şi două echipe în Liga a 3-a: Progresul Spartac 1944 (locul 1) și FCSB 2 (locul 7).
Asadar, perspectivele fotbalului românesc nu sunt optimiste. Tinerii nostri se îndreaptă către calculatoare, tablete, televizoare, deşi eforturile edililor ilfoveni de a crea baze sportive sunt apreciabile. Efort care vizează eliminarea efectelor nocive pentru sănătatea fizică, mentală, pentru pregătirea șolară. Şi, în cele din urmă, pentru viaţă. – VASILE BOLBOJA
