Acasă Economie Franța și România – acord pentru exportul de cereale ucrainene

Franța și România – acord pentru exportul de cereale ucrainene

DISTRIBUIȚI

Franța și România vor semna, luni, un acord pentru exportul de cereale ucrainene. Acordul va fi aplicat în cadrul coridoarelor de solidaritate cu Ucraina și va fi parafat la Paris, între ministrul Transporturilor, Clément Beaune și secretarul român de stat Ionel Scriosteanu – din cadrul Ministerului Transporturilor, în prezența lui Vadim Omelchenko – ambasadorul Ucrainei în Franța.

Acordul va permite Ucrainei să evacuze și mai multe cereale, a precizat ministrul francez, la microfonul jurnaliștilor de la France Inter.

Clément Beaune a explicat că cerealele sunt destinate Europei dar și unor state aflate în curs de dezvoltare, în special din bazinul mediteraneean, țări care au nevoie de cereale.

Ministrul Transporturilor, Clément Beaune: ”Trebuie să ducem o politică foarte susținută și trebuie să rămânem constanți la adresa Ucrainei. Încă din prima zi, Franța dar și Europa în general precum și Marea Britanie, au susținut Ucraina, financiar ori militar. Luni, voi semna un acord cu România pentru a permite Ucrainei de a evacua și mai multe cereale. Ceea ce a spus recent președintele Vladimir Putin că cea mai mare parte a cerealelor ucrainene merg spre Europa și nu spre țările sărace, nu este adevărat. Cred că liderul de la Kremlin spunea că doar 3% din cerealele re-exportate merg spre statele în curs de dezvoltare. De fapt, au plecat mult mai multe, mai bine de o treime. Acest lucru permite unor state să supraviețuiască. Printr-o acțiune europeană, Ucraina aproape că a reușit să își regăsească nivelul de export de cereale, pe care îl avea înainte de război. De luni, Franța va consolida și mai mult susținerea pe care o aduce Ucrainei, pentru a-și putea exporta cerealele pe toate căile posibile – terestru și maritim, către statele care au nevoie”.

Recent, Centrul de Coordonare al acestor exporturi – aflat la Istanbul, organismul care supervizează coridorul maritim deschis pe 1 august, preciza că 36% din exporturile ucrainene au fost destinate statelor europene și, deci, nu majoritatea.

Reamintim, la finele lui iulie, Moscova și Kiev au semnat un acord privind crearea unor culoare maritime, la Marea Neagră, pentru exportul cereralelor ucrainene. Acordul  este supervizat de Turcia și de ONU. Practic, acordul de la Istanbul face posibile exporturile agricole, prin intermediul a 3 porturi ucrainene aflate la Marea Neagră, pentru o durată de 120 de zile.

Obiectivul comun afișat era de a fi scoase 20 de milioane de tone de porumb, grâu și floarea soarelui, stocate în Ucraina. Kiev spera să reușească să livreze cereale la același nivel de dinainte de război, adică, 6 milioane de tone, pe lună.

Potrivit Centrului de supraveghere a acestor nave, până pe 7 septembrie, 2,33 milioane de tone de produse agricole au ieșit din Ucraina, de la 1 august.

Până în prezent, 4% din cerealele ucrainene exportate au ajuns în România.

Este însă destul de dificil de știut ce devin aceste produse odată ce au ajuns la prima destinație de export.

La rândul său, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a estimat, joi, că Vladimir Putin are dreptate să se plângă în privința cereralelor exportate de Ucraina.

”Faptul că aceste cereale merg spre state care sancționează Moscova, îl deranjează pe Vladimir Putin. Turcia dorește ca Rusia să poată exporta și ea cerealele sale”, a precizat liderul de la Ankara.

Iar în cadrul unei discuții telefonice, avute duminică, Vladimir Putin și Emmanuel Macron au evocat chestiunea securității alimentare, a precizat administrația de la Kremlin.

Președintele rus susține că este important ca Uniunea Europeană să nu împiedice exporturile de cereale rusești spre Africa, America Latină și Orientul Mijlociu.   – sursa: Rfi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here