Surse din conducerea PSD au declarat pentru BreakingNews24 că George Maior, fost șef al SRI, actualmente ambassador al României în SUA, a avut marţea trecută o întâlnire cu Liviu Dragnea, preşedintele PSD, în speranţa că aceasta îl va lua în calcul pentru a-l propune la toamnă pentru funcţia de premier din partea social-democraţilor.
Vineri, Maior a fost şi la Palatul Cotroceni, profitând de participarea la o conferinţă de securitate, de la care s-a retras imediat după plecarea lui Klaus Iohannis, pentru a mege la o întrevedere cu acesta.
El primise deja cu o zi înainte un mesaj din patea lui Klaus Iohannis, care a ţinut, prin intermediul consilierului prezidenţial Laurenţiu Ştefan, să îi reteze lui Maior gândurile de mărire.
Laurenţiu Ştefan, consilier prezidenţial pe politică interă, a acordat joi un nterviu agenţiei Reuters în care a arătat că Administraţia Prezidenţială ia în calcul un guvern de coaliţie PSD-PNL cu un premier posibil tehnocrat, subliniind că este probabil ca Dacian Cioloş să fie reconfirmat în funcţie, dacă mai acceptă acest lucru.
Ștefan, care a lucrat un deceniu la Ambasada SUA din București, până în 2015, a declarat că niciun partid politic din România, chiar și cu sprijinul unor aliați mai mici preelectorali, nu ar putea obține majoritatea absolută de locuri în parlament.
Actualul cabinet de tehnocrați al lui Ciolos, care cuprinde în cea mai mare parte personal al Comisiei Europene, diplomați și lideri ai societății civile, este o premieră în 26 de ani de post-comunism în România, amintește Reuters. ”Cele două mari grupuri încă mai au nevoie de aliați pentru a ajunge la acele numere care să le permită să formeze o majoritate, prin urmare acesta este un joc deschis”, a notat Ștefan.
Ștefan, care se așteaptă la o rată scăzută de participare la alegeri, a mai declarat că Iohannis va face presiuni pentru un guvern care să mențină România ca ”un actor credibil în Uniunea Europeană” și să contribuie la un mediu de afaceri predictibil și prietenos, mai notează Reuters.
Potrivit lui Ștefan, în condițiile în care niciun partid nu va câștiga majoritatea care să-i permită formarea pe cont propriu a unui guvern, nu este exclusă numirea unui alt tehnocrat ca prim-ministru.
”Evident, președintele va fi în căutarea unui prim-ministru. Vom vedea dacă este un prim-ministru politic sau unul cu o carieră politică mai scurtă, să nu mai vorbim chiar și de un tehnocrat… există încă multe semne de întrebare”, a declarat Ștefan.
Întrebat dacă Cioloș și-ar putea păstra postul, Ștefan a răspuns: ”Este un avantaj pentru politica românească. Vorbind la nivel foarte abstract, eu cred că România și partidele din România ar putea avea o sursă valoroasă dacă el decide să intre în arenă (după alegeri)”, mai notează Reuters, citată de Agerpres. – foto – paginadepolitica.ro