Acasă Educatie Ghid de criză: Cum ne păstram sănătatea mintală în timpul pandemiei

Ghid de criză: Cum ne păstram sănătatea mintală în timpul pandemiei

DISTRIBUIȚI

Indiferent că sunt motive mari sau mici, dă-ți seama câte motive de recunoștință și bucurie ai în fiecare zi! Infinit mai multe decât cele de lipsă sau teamă!

Frica este cea care ne face mai mult rău decât orice altceva, decât orice problemă medicală sau de orice altă natură. Potrivit specialiștilor, cu cât atitudinea și starea noastră psihică este calmă și pozitivă, indiferent de natura problemei, cât de mare sau gravă ar fi aceasta problemă, cu atât avem șanse mai mari să ne fie mai bine; asta deoarece sistemul nostru imunitar este în strânsă legătură negativă cu stresul, respectiv pozitivă cu relaxarea și tonusul psihic din viața noastră.

În opinia psihologului Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, am învățat de-a lungul timpului (ca specie, nu doar ca individ) că dacă prevedem pericole și facem strategii în avans, avem șanse mai mari să avem ce mânca, să rămânem în viață, să perpetuăm specia și puii de om să crească și să fie în siguranță etc.

Totodată, am învățat atât de bine această lecție, ne-am dezvoltat capacitatea de a previziona atât de mult încât acest lucru se poate (si uneori o face!) întoarce împotriva noastră. Pentru ca avem această dublă sau triplă calitate a creierului nostru, avem rațiunea, mintea conștientă și avem emoțiile, instinctele, instinctul de supraviețuire.
“Astăzi suferim de atacuri de panică fără să existe nicio amenințare reală – nici pantera sau ursul, nici foametea, nici războiul, nici atacul tribului vecin venit să ne ia hrana sau să ne siluiască femeile etc. Astăzi avem anxietate, doar uită-te ce se întâmplă, astăzi, când oamenii sunt nevoiți să stea în case; sau anxietate de ieșit afară, între oameni, între semenii noștri. Astăzi, avem stări de frică fără obiect și motiv, avem fobii de lucruri sau animale cu care de fapt nu ne interesectăm mai deloc sau chiar niciodată. Știai că, statistic vorbind, în mai mult de 80% dintre situațiile în care ne temem de ceva rău care ni s-ar putea întâmpla, de fapt acele lucruri nu se întâmplă niciodată, sau nu sunt atât de grave pe cat ne imaginăm?!”, explică psihologul.

Ghid de supraviețuire … mentală în plină pandemie de Covid-19

  1. Meditează. “Mulți se sperie de această concept deoarece automat se gândesc la metodele complexe din filme. Este o modă poate, dar tu fă-o așa… cinstit și relaxat, pentru sufletul tău! Dacă nu ai vreo metodă anume pe care să o cunoști, e simplu: stai într-o poziție relaxată și observă-ți respirația, bătăile inimii sau gândurile care vin și…ghici ce? – trec! Doar observă-le, nu le urma, nu le combate! Fă acest lucru ori de cate ori ai ocazia sau ai nevoie. Începe cu câte 5, maxim 10 minute, nu te arunca la prea mult timp încă de la început. Altfel va fi ca la dietele cu o roșie pe zi… te va ține până pe la ora 16-17 când devastezi frigiderul”, explică psihologul Angela Nuțu.
  2. Introspecția. “Stai cu tine și întelege-te. Iartă-te! Acceptă-te! Cunoaște-te! Spuneți mereu că cel mai bine e așa cum se întâmplă, că era nevoie în drumul tău, în viața ta să ai acea experiență, care o fi ea, mai ales acelea care nu-ți plac, ca să fii mai mult, să fii mai conștient, să fii mai puternic, mai iertător sau plin de compasiune etc.”, spune specialistul.
  3. Râzi. “Fă din asta un obicei! Construiește o ”autostradă” pentru atitudinea de joacă, de bucurie. Uneori este bine să nu ne luăm prea tare în serios! Dă-ți voie să „greșești”! Dacă te temi de ridicol sau de greșeli, fă-le special! Imunizează-te! Ieși din casă cu tricoul pus pe dos și observă, cu uimire, cum pământul nu s-a oprit din rotație pentru că tu ai făcut acest lucru”, este de părere psihologul Angela Nuțu.
  4. Cultivă recunoștința. “Simt că nu pot sublinia îndeajuns importanța acestui lucru, acestui obicei – de a fi recunoscători pentru ceea ce trăim, avem, experimentăm, suntem! Dimineața, când te trezești și/sau seara când te duci la nani, fă-o cu sufletul ușor pentru toate binecuvântările din viața ta! Poate ai două mâini, două picioare. Poate mergi bine sau chiar poți alerga. Poate ai un job, un partener, părinții sau măcar unul dintre ei în viață, frați, surori, prieteni. Poate ești frumos/frumoasă, poate ai haine frumoase și o casă confortabilă, și vacanțe, și amintiri speciale. Poate azi ai găsit rapid un loc liber de parcare când te grăbeai. Poate realizezi că ești integru mental și psihic – crede-mă, am făcut rezidențiat la Spitalul Obregia din Bucuresti și știu ce înseamnă să nu fii! Indiferent că sunt motive mari sau mici, dă-ți seama câte motive de recunoștință și bucurie ai în fiecare zi! Infinit mai multe decât cele de lipsă sau teamă! Cu alte cuvinte – dă un sens, o direcție vieții tale! Aceea a binelui și a creșterii! Cu cât o să faci aceste lucruri, cu atât teama, stresul și imunitatea scăzută, vor fi mai mici în viața ta. Pentru că alegi ce atitudini și emoții să cultivi! Fii liber, fii conștient, fii vesel, întelege, acceptă și fii recunoscător!”, conchide psihologul Angela Nuțu,

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here