Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi din Senat, la inițiativa senatoarei Anca Dana Dragu, președinta Comisiei, a organizat joi, 16 iunie a.c., o dezbatere cu ocazie împlinirii a 4 ani de la intrarea in vigoare a Legii nr. 176 din 17 iulie 2018 sau „Legea Internshipului”. Evenimentul a avut drept scop crearea unui cadru propice unei dezbateri obiective, a unui dialog deschis în ceea ce privește analiza beneficiilor Legii internshipului, dar și a punctării unor eventuale îmbunătățiri, astfel încât să coincidă cu noile tendințe de pe piața muncii. Un alt scop l-a reprezentat creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța îmbogățirii, prin componenta practică, a cunoștințelor tinerilor.
Printre invitații cu care au fost dezbătute aceste aspecte s-au numărat reprezentanți politici de la Ministerul Muncii, Ministerul Educației, Comisia pentru învățământ, Comisia pentru tineret și sport, Comisia pentru știință, inovare și tehnologie din cadrul Senatului, dar și reprezentanți din rândul elevilor și studenților care fac parte din Consiliul Național al Elevilor, Uniunea Studenților din România, Organizația Studenților Economiști Cluj, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România, Liga Studenților Români din Străinătate, dar și delegați de tineret ai României la ONU.
Ideea generală a dezbaterilor, cu care toți participanții au fost de acord, s-a concentrat în jurul stagiilor de formare, precum internship, practică sau voluntariat, tocmai pentru a evita problema abilităților reduse ale tinerilor după terminarea perioadei de studiu. Un program full time de internship este remunerat cu cel puțin 50% din salariul minim pe economie și poate fi urmat de tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, domeniul care se află în topul preferințelor pentru astfel de stagii fiind IT.
În cadrul dezbaterii, s-a atins problema experienței solicitate la CV-uri și rolul unui stagiu de formare, s-a vorbit despre modalitatea de aplicare la un astfel de stagiu, dar și despre complementaritatea dintre această formă practică a demersului profesional al unui tânăr și studiile pe care acesta le susține, partea teoretică.
Au fost discuții și pe partea egalității de șanse, întrucât fiecare persoană ar trebui să aibă dreptul să aplice la astfel de stagii de formare, propunându-se, în cadrul aceleiași discuții, și un număr de locuri garantate persoanelor care se includ în acest caz. Tot sub acest aspect al egalității de șanse s-a discutat și despre oportunitățile vizibil reduse ale tinerilor care provin din mediul rural, ofertele de internship fiind accesate mai mult de tinerii din mediul urban, absolvenți ai rutei teoretice. S-a pus accent, așadar, asupra unei debirocratizări a procesului de pregătire, a eficientizării și flexibilizării acestui tip de programe de formare.
Discuțiile au vizat, de asemenea, și ideea de digitalizare a acestor programe pentru a crește cererea posibililor beneficiari.
La capitolul dezavantaje, s-a ajuns la concluzia că Legea internshipului nu este lipsită de puncte deficitare, astfel că s-a constatat lipsa de aplicabilitate reală în sectorul privat, lipsa de răspuns la nevoile punctuale ale internilor, lipsa de accesibilitate în diverse medii socio-economice (rural, urbanul mic etc), dar și incoerența perspectivei de tranziție de la internship către piața muncii.
Prima propunere a constat în recunoașterea consistentă a experienței profesionale acumulate, nu numai în funcție de specialitatea internshipului, ci și în funcție de competențele acumulate de către intern. O a doua propunere ar fi reglementarea mult mai clară a drepturilor internului, inclusiv cele legate de sănătatea mintală, incluziune socio-profesională și remunerare corectă, atât în contextul stagiului efectuat, cât și în perspectiva finalizării acestuia (oportunități ulterioare, acces pe piața muncii etc).
De asemenea, s-a propus echivalarea internshipului efectuat cu stagiul de practică obligatoriu în cadrul anumitor programe academice, atât în învățământul preuniversitar, cât și la nivelul celui universitar, în cazul în care acesta s-a desfășurat în termen de șase luni de la finalizarea semestrului academic. O altă propunere concretă are în vedere dezvoltarea unui capitol specific pentru fiecare sector de activitate care dezvoltă programe de internship – sectorul public, sectorul privat, sectorul neguvernamental, precum și dezvoltarea unor măsuri vizând tranziția dinspre programele de internship spre piața muncii. Se propun, totodată, o serie de prevederi speciale pentru a încuraja cariera în sectorul public a tinerilor absolvenți ai programelor de internship din instituții administrative, dar și stimularea dezvoltării ofertei de internshipuri prin facilități acordate entităților în cauză.
La final, s-a hotărât crearea unui grup de lucru pentru modificarea legislației în domeniu.
