Acasă Economie Guvernul a anulat provizioanele pentru salarii din administrația publică

Guvernul a anulat provizioanele pentru salarii din administrația publică

DISTRIBUIȚI

Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituțiile publice. Actul normativ prevede ca, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, conducătorii autorităților/instituțiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială suplimentare față de cele stabilite în legislația specifică în vigoare.

Astfel, se reglementează și faptul ca instituțiile publice, indiferent de modalitatea de organizare și finanțare, nu vor mai putea raporta în categoria arierate eventualele drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, sumele respective raportându-se în categoria plăți restante.

Prin actul normativ se va debloca situația existentă în prezent în cazul unor instituții publice, astfel încât să-și poată desfășura în continuare activitatea pentru care au fost create.

Eventualele provizioane înregistrate în contabilitate de instituțiile publice, pentru categoriile de datorii față de personal, reprezentând drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează.

2 COMENTARII

  1. […] Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituțiile publice. Actul normativ prevede ca, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, conducătorii autorităților/instituțiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here