Acasă Anchete Hârburile, la control

Hârburile, la control

DISTRIBUIȚI

Polițiștii rutieri, sub coordonarea Direcției Rutiere, au acționat la nivel național, în perioada 25 – 26 august 2020, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Pentru reducerea accidentelor rutiere, pe parcursul acțiunii a fost verificată starea tehnică a autovehiculelor, a sistemelor de frânare, a mecanismelor de direcție, a sistemelor de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante.

De asemenea, polițiștii au verificat și instalațiile de iluminare/semnalizare și echipamente electrice, existența și autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, vizibilitatea și legalitatea montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

La autoturismele verificate au fost vizate și sistemul de rulare (punți, roți, anvelope și suspensie), precum și aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.

În ceea ce privește corectitudinea datelor din documentele prevăzute de lege, pe care conducătorii auto trebuie să le dețină, au fost verificate certificatele de înmatriculare și concordanța datelor înscrise în acestea cu datele și caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deținerea inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia și deținerea certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală.

La acțiune au participat 895 de polițiști rutieri care, în colaborare cu specialiști din cadrul Regiei Autonome – Registrul Auto Român, au verificat 8.600 de autovehicule și au aplicat 4.935 de sancțiuni contravenționale.

291 de șoferi au fost sancționați contravențional pentru deficienţe ale instalațiilor de iluminare/semnalizare, 174 pentru deficienţe ale sistemului de rulare (anvelope), 108 pentru neefectuarea în termen a Inspecției Tehnice Periodice și 72 pentru aplicarea de folii neomologate sau a tratamentelor chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă.

Totodată, polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționle pentru utilizarea luminilor de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață, 17 pentru deficienţe ale mecanismului de direcție, 9 pentru deficienţe ale sistemul de frânare și 474 pentru alte deficiențe tehnice.

Pentru alte abateri de la normele rutiere, 3.578 de șoferi au fost sancționați contravențional și 176, pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Pentru deficienţe periculoase la sistemul de frânare a fost reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 1 permis de conducere, iar pentru deficienţe periculoase la mecanismul de direcţie, au fost reținute 13 permise de conducere.

De asemenea, au fost retrase 549 de certificate de înmatriculare dintre care, 511 certificate de înmatriculare retrase vehiculelor înmatriculate în România și 38 de certificate de înmatriculare retrase vehiculelor înmatriculate în alte state.

Polițiștii rutieri au dispus, în 26 de cazuri, imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul creat de deficiențele tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere.

În cadrul activităților de control, au fost constatate 54 de infracțiuni dintre care 40 la regimul circulației și 14 de altă natură.

Activitățile de control au fost efectuate în colaborare cu specialiști din cadrul Regiei Autonome Registrul Auto Român.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here