Acasă Info Local Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: Cercetarea științifică înseamnă evoluția și profitul...

Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: Cercetarea științifică înseamnă evoluția și profitul comunităților dacă se îmbină cu inovarea

DISTRIBUIȚI

Știința de la Măgurele va aduce beneficii

Deputatul PNL, George Tuță, a organizat miercuri, 26 ianuarie, o prezentare inedită a orașului științific Măgurele, din județul Ilfov, la care au participat membri ai corpului diplomatic, cercetători, rectori și reprezentanți ai administrației centrale, județene și locale.

”Trebuie să existe o legătură strânsă între cei care fac legile și cei cărora li se aplică. Unul din obiectivele mele pe care îl aplic în activitatea de deputat stă în construirea de punți între cei doi poli. Astăzi am avut ocazia să reunesc în același loc actori relevanți care vor putea să construiască pe mai departe punți între știință și realitate, la cel mai mare oraș științific al României, Măgurele, care găzduiește peste 1.000 de cercetători. Cred că cercetarea trebuie să fie o componentă a business-ului, să ofere soluții viabile economice, pentru că, astfel, va aduce multiple beneficii comunităților. Îmi doresc să construim un ecosistem care să îmbine știința, inovarea și antreprenoriatul. Prezența numeroșilor diplomați străini la Măgurele este un semnal pozitiv pentru consolidarea relațiilor dintre România și țări din UE sau din afara spațiului european pentru dezvoltarea inovării”, a declarat George Tuță.

Diplomații au fost invitați să pună umărul la consolidarea relațiilor bilaterale și economice, în viitorul Măgurele Science Park, proiect pus în aplicare de Consiliul Județean Ilfov. Centru care, însă, va aduce beneficii multiple pentru România, nu doar pentru o zonă geografică.

La Măgurele a avut loc astăzi un eveniment dedicat științei. ”Am subliniat încă o dată importanța proiectului Măgurele Science Park – un proiect pe care eu vreau să-l numesc un magnet pentru multinaționale, instituții de cercetare și educaționale, companii private și nu numai. Pe scurt, un pol de dezvoltare urbană. Ne-am bucurat în cadrul acestui eveniment de prezența reprezentaților misiunilor diplomatice în România, de cei ai administrației prezidențiale, ai administrației publice centrale, județene și locale, precum și de prezența reprezentanților institutelor de cercetare și dezvoltare. Ambiția mea este să dezvolt județul Ilfov pe toate planurile și îmi doresc să colaborăm. Eu și colegii mei suntem deschiși la tot ce înseamnă proiect benefic pentru cetățeni. Cercetarea științifică înseamnă evoluție și pe ce punem accentul în secolul vitezei dacă nu pe evoluție? Avem nevoie în general de o infrastructură dezvoltată, atât din punct de vedere social, cât și economic”, declară Hubert Thuma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here