Acasă Interne Pompierii au avut mult de lucru de Sf Maria

Pompierii au avut mult de lucru de Sf Maria

DISTRIBUIȚI

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, aproape 5.000 de pompieri salvatori au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel național, și au gestionat 4.918 situații de urgență înregistrate.

Mare parte dintre acestea au constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, (peste 80% din numărul total de intervenții, ceea ce înseamnă aproximativ 4.000 de astfel de situații). De asemenea, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 265 incendii, în 22 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum și în alte 592 de misiuni de protejare a comunităților.

În cele trei zile, 4.083 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 38 au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite.

În afara acestor situații, în contextual fenomenelor hidrometeorologice care s-au manifestat în ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii au intervenit în 24 localități din 15 județe (BC, BR, BZ, CJ, CL, CT, DB, GJ, HD, MS, NT, OT, VN, VS și TL) pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea.

Cu eforturi susținute, colegii noștri au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 11 case, 3 beciuri/subsoluri, 22 curți, 6 anexe și pentru degajarea a 7 copaci și 2 stâlpi prăbușiți, fiind avariate 2 autoturisme și 1 fațadă de bloc. Important de menționat este că efectele generate nu au produs pagube materiale însemnate sau pierderi de vieți omenești.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor judetene pentru situații de urgență a fost în creștere față de perioada similară a anului trecut (4.918 intervenții în intervalul 13-15 august 2022, față de 4.722 intervenții în perioada 13-15 august 2021).

Pe linie preventivă, în perioada de referință, pompierii au derulat controale la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele la care s-a înregistrat un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, s-au avut în vedere și construcțiile sau amenajările destinate pentru organizări de concerte, festivaluri sau spectacole, târguri tematice, campinguri, tabere școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

În urma acțiunilor desfășurate în ultima săptămână, colegii noștri au efectuat 793 controale de prevenire la nivel național, iar pentru neregulile identificate în teren au fost aplicate 3.190 sancțiuni contravenționale, dintre care 486 amenzi, în cuantum de peste 1.200.000 lei.

În cursul ultimelor 3 zile, apele au luat 4 vieți, în județele BC, CL, MS și TL. Suntem conștienți că zilele caniculare îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot!

În multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic! Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar și persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă.

Țineți cont de sfaturile noastre și respectați atât măsurile de prevenire a incendiilor, cât și avertizările privind interzicerea scăldatului în locuri neamenajate! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here