Polițiștii din Giurgiu au efectuat 24 de percheziții la persoane bănuite că ar fi fraudat sistemului asigurărilor de sănătate, decontând servicii de îngrijiri medicale la domiciliul unor pacienți cu documente false.
La data de 21 iunie 2018, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale au efectuat 24 de percheziții, pe raza județelor Giurgiu, Ilfov și în municipiul București, la sediile unor societăți comerciale, unități și instituții sanitare.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor laptopuri, medii de stocare, carduri de sănătate, cititoare de carduri, medicamente, materiale medicale, pontaje, bani și documente.
Din cercetări a rezultat că, în perioada 2014-2017, mai multe persoane fizice, prin intermediul unor societăți comerciale, ar fi decontat servicii de îngrijiri medicale la domiciliul unor pacienți, folosind documente false.
În cauză, sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, cauza aflându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale al I.G.P.R., Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Ilfov și Dâmbovița și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.