Acasă Editorial ILFOVENII ŞI NEOCAPITALISMUL ROMÂNESC

ILFOVENII ŞI NEOCAPITALISMUL ROMÂNESC

DISTRIBUIȚI

– VASILE BOLBOJA

Publicaţia noastră (şi colecţia ziarului este martoră indiscutabilă) s-a străduit să ţină, cum spun ilfovenii nostri, “o cârmă dreaptă”. A reuşit, n-a reuşit, dvs. decideţi!  Trăim nişte vremuri extrem de agitate. Nu căutăm esenţa pentru că este departe, departe de noi, românii! Ca întotdeauna, în istorie. Pe care noi, ca naţiune nu prea mică, dar marginală şi marginalizată, o trăim de secole. Ba chiar de milenii. Dar nu ne-am propus să facem istorie. De ea se ocupă istoricii de meserie. Ne vom limita la exemple concrete din viaţa noastră de ilfoveni. Trecută şi prezentă.

Un consătean îi înjura “de mama focului” pe cei doi preşedinţi trecuţi şi pe cel prezent. Nu găsea serviciu! La replica mea că în perioada 2000 – 2004 a avut totuşi serviciu a replicat violent: “Păi, la patroni?! Eu vreau la stat şi ei nu trebuiau să desfiinţeze serviciu la stat!” Ceea ce a spus consăteanul meu este definitoriu despre evoluţia României post-decembriste. Adică, spus mai pe şleau: avantaje socialiste în noul context capitalist. În primul rând serviciu asigurat, apoi sănătate şi învăţământ gratuite, siguranţă fizică, locuinţe gratuite, ordine. Şi acestea, combinate cu avantaje capitaliste înglobate, în primul rând, în cuvântul “libertate”.  Libertatea de circulaţie oriunde în lume, libertate pentru mass-media, şi mai ales ceva specific românilor: libertatea de a înjura pe oricine, oricând, oricât. Mai ales pe noii aleşi şi pe noii patroni.  Cândva, un contestat lider politic post-decembrist a spus că doreşte pentru România: “un capitalism cu faţă umană”. Adică o utopie… perfectă. Ce “faţă umană” să aibă patronul faţă de vecinul meu care vrea să lucreze ca… la stat pe vremea socialismului?

Şi atunci, noi, ca ilfoveni, nu prea puşi la punct cu ascunzişurile capitalismului, ne întrebăm şi întrebăm la rândul nostru: ce a dorit acea masă uriaşă de oameni din Bucureşti (în majoritate covârşitoare muncitori) care a luat cu asalt instituţiile centrale determinând fuga dictatorului? Menţinerea întreprinderilor socialiste cu locuri de muncă stabile şi rentabilitate în suferinţă? Un capitalism fără patroni… ferm decişi să-i pună la muncă pe cei din întreprinderile socialiste încremeniţi în locuri de muncă destul de.călduţe? Curată utopie! Sistemul capitalist este un… sistem. Cu regulile lui economice extrem de clare şi dure. Câteodată… inumane. Ideea unui Dumnezeu coborât pe pământ, cu barba albă, care să facă dreptate, inclusiv pentru vecinul meu care vrea “să lucreze la stat”, este iluzie. Viaţa este teribil de reală. Iar noi nu am fost învăţaţi, în ultimii zeci de ani (mai ales între anii 1970 – 1989), cu acea teribilă luptă pentru viaţă. Care dăinuie de milenii. În 1990, Silviu Brucan a aruncat poporului român “o nadă specifică” domniei sale: Dacă în 20 de ani românii vor învăţa “democraţia…”! Au trecut 22 de ani şi… Silviu Brucan, redivivus! Nici măcar nu s-a învăţat că primul atribut al democraţiei este votul. Neapărat exercitat! Apoi acela că proprietatea este sfântă. Şi că proprietarul dispune după propria lui dorinţă de averea sa. Inclusiv de existenţa materială a aceluia care vine să câştige o bucată de pâine pe proprietatea sa. Au trecut 22 de ani. Am păşit vertiginos în mileniul al treilea şi noi, românii, trebuie să înţelegem că am intrat în altă lume. Neocapitalistă.  Socialismul este deja istorie. Există o teorie care susţine că omenirea, în evoluţia sa, se roteşte ascendent pe un cilindru. Şi se întâlneşte, ciclic, pe generatoarea acelui cilindru al evoluţiei umane cu diferite stadii de organizare.ale societăţii. Şi omenirea se va întâlni, cândva, şi pe generatoarea ideilor socialiste. Evident la un nivel net superior. Să nu ne facem iluzii. Această posibilitate nu este pentru noi, cei de azi! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 2 =