Acasă Educatie Iliuță Mihalea, validat șef la Cultură

Iliuță Mihalea, validat șef la Cultură

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Ilfov a validat, la 27 iunie curent, cu 23 de voturi ”pentru”, două ”împotrivă” și trei ”anulate”, numirea temporară a lui Iliuță Mihalea în funcția de director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.

Mihalea, absolvent al Facultății de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și masterand în ”Guvernare modernă și integrare europeană” își exercită funcția de director începând cu data de 9 mai a.c.,din dispoziția președintelui Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, înlocuindu-l în funcție pe Cristian Toma.

Tot la aceeași dată, consilierii județeni au aprobat regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru această funcție, având în vedere că numirea lui Mihalea a fost făcută pentru o perioadă de patru luni, precum și comisiile de concurs și soluționare a contestațiilor. Concursul de proiecte de management va avea loc la sediul CJ Ilfov și va avea două etape: analiza proiectului de management și susținerea proiectului de management în cadrul unui interviu. La 7 iulie vor fi făcute publice condițiile de participare la concurs, caietul de obiective, bibliografia, regulamentul și datele de depunere a mapelor de concurs, a proiectelor de management și desfășurarea etapelor concursului, 31 iulie fiind data limită pentru depunerea proiectelor de către candidați. 10 august a fost aleasă dată pentru analiza proiectelor de management, iar la 17 august vor fi susținute proiectele în cadrul interviului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here