Acasă Politic În contextul COP28, România se va alătura Alianței Solare Internaționale

În contextul COP28, România se va alătura Alianței Solare Internaționale

DISTRIBUIȚI

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 2-4 decembrie 2023, la cea de-a 28-a Conferință a Statelor parte la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care se va desfășura în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de șefi de stat și de guvern confirmând participarea și urmând să aibă declarații naționale la Summitul Global privind Acțiunea Climatică. Intervențiile naționale, limitate la aproximativ trei minute de regulile ONU, având în vedere numărul foarte mare de vorbitori, vor iniția negocierile care urmează la COP28 pe parcursul întregii Conferințe, care va dura două săptămâni, și la care sunt așteptați zeci de mii de negociatori, reprezentanți ai guvernelor, întreprinderilor, ONG-urilor și mediului academic și de inovare.

Președintele României va susține declarația națională în dimineața zilei de 2 decembrie 2023 și va evidenția faptul că schimbările climatice se intensifică, iar efectele acestora sunt dezastruoase în întreaga lume. Președintele Klaus Iohannis va susține necesitatea implementării de urgență a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice. Totodată, va sublinia importanța pe care educația privind clima și mediul înconjurător o are în sistemul de învățământ din România. În același timp, va reliefa ambiția României de a reduce în continuare emisiile de gaze cu efect de seră și deschiderea spre cooperare într-un cadru multilateral pe teme relevante pentru diplomația climatică a țării noastre. În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis va face un apel cu privire la un angajament comun ambițios având ca obiectiv protejarea mediului înconjurător, în beneficiul tuturor cetățenilor.

Președintele României va participa, totodată, pe 2 decembrie, la Evenimentul la Nivel Înalt pe Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, alături de alți șefi de stat și de guvern, va discuta cu privire la răspunsul la nivel global la schimbările climatice prin măsuri de atenuare care pun accent pe tranziția climatică justă. În aceeași zi, Președintele Klaus Iohannis va fi prezent la un eveniment de promovare a inițiativei Net Zero Nuclear, pe care România o susține la COP28. Cu acest prilej, Președintele României va interveni pe aspecte legate de rolul energiei nucleare în asigurarea securității energetice și în procesul global al decarbonizării.

Pe 3 decembrie, Președintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianța Solară Internațională. În mesajul său, va evidenția, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianță de state care promovează extinderea energiei solare.

În data de 4 decembrie, Președintele României, în calitate de vorbitor principal, va participa la Forumul Inovației Sustenabile pentru a extinde dialogul cu actorii non-statali a căror importanță este crucială în limitarea schimbărilor climatice. Acțiunea climatică eficientă are nevoie de investiții, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri și implicarea universităților în dezvoltarea unor noi tehnologii și soluții climatice.

Prezența Președintelui României la COP28 se înscrie în rândul acțiunilor privind clima și sustenabilitatea și transmite un semnal puternic la nivel național și internațional privind angajamentul Româniri de a răspunde provocării schimbărilor climatice.

Prin implicarea activă la nivel politic și tehnic în sprijinul global de atenuare și adaptare la schimbările climatice, România își propune să beneficieze de multiplele efecte pozitive pe care acțiunea climatică le aduce planetei, economiei mondiale și cetățenilor, în special în materie de sănătate, locuri de muncă decente, sisteme alimentare sustenabile și prețuri accesibile la energie.

Comparativ cu alte țări UE, România are un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor.

Conform datelor publicate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice al ONU, ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat la nivel global. Planeta se încălzește din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, iar posibilitatea de a limita suficient schimbările climatice se reduce, în vreme ce fenomenele meteorologice extreme se intensifică.

2 COMENTARII

  1. […] Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 2-4 decembrie 2023, la cea de-a 28-a Conferință a Statelor parte la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care se va desfășura în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de șefi […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here