Acasă Interne În primul semestru din 2019, pompierii militari au salvat peste 3.700 persoane...

În primul semestru din 2019, pompierii militari au salvat peste 3.700 persoane aflate în dificultate

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunță că în ultimii ani se constată o intensificare atât a tipurilor de riscuri, cât și a frecvenței de manifestare a acestora, aspecte care conduc la producerea situațiilor cu efecte asupra vieţii şi sănătăţii populației, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale.

Impactul se reflectă în activitatea zilnică desfășurată de salvatori, aceștia acționând, în medie, pentru gestionarea a 1.340 de situații de urgență/zi. Numai în primele șase luni ale anului, pompierii militari au salvat peste 3.700 persoane aflate în dificultate, iar numărul total al acțiunilor de intervenție a crescut cu 12%, faţă de perioada similară a anului 2018.

IGSU menţine ca prioritare misiunile orientate spre siguranţa cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor, manifestând o preocupare constantă pentru eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă înregistrate la nivel naţional.

Acţiunile de intervenţie în situaţii de urgenţă au însumat, în primele șase luni ale anului în curs, 243.030 misiuni ale inspectoratelor pentru situații de urgență, în creştere cu 12% faţă de perioada similară a anului trecut.

Din totalul misiunilor derulate, 195.577 au aparţinut serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), în urma cărora 183.946 adulţi şi 16.862 copii au beneficiat de prim-ajutor și asistenţă medicală de urgenţă, în creștere cu 7% față de perioada similară a anului trecut.

În perioada de referinţă, pompierii au acționat pentru stingerea a 21.174 incendii (11.779 dintre acestea de vegetație uscată). O particularitate a primului semestru este constituită de creșterea semnificativă a numărului incendiilor de vegetație uscată, cu aproximativ 300% față de perioada similară a anului trecut. Acest aspect este o consecinţă a numărului mare de arderi necontrolate înregistrate în primele luni ale acestui an, ca urmare a curățării terenurilor agricole, prin incendiere.

În plan preventiv, în perioada ianuarie-iunie 2019 a.c., inspectorii au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la instituţii publice şi operatori economici din diverse domenii de activitate.

Astfel, în primul semestru al acestui an, la nivel naţional s-au desfăşurat 23.239 de controale (în creștere cu 19% față de perioada similară a anului 2018) la operatori economici, instituţii şi alte categorii de obiective. În urma acţiunilor derulate în teren, specialiștii noștri au constatat 80.170 deficienţe, pentru care s-au aplicat 50.949 avertismente şi 7.198 amenzi în cuantum de 26.080.572 lei, în creștere cu 14% comparativ cu primul semestru al anului 2018.

Totodată, în perioada de referință, în urma controalelor efectuate nu au fost identificate situații care să determine încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, conform reglementărilor legale în vigoare. Astfel, pentru niciunul dintre obiectivele verificate nu s-a impus dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii în prevenirea situațiilor de urgență au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât acesta să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

Pentru verificarea modului de reacție și evacuare în cazul producerii unor situații de urgență, pe timpul controalelor au fost executate peste 11.000 de exerciţii de alarmare, evacuare și intervenție, pentru verificarea modului de reacție în cazul producerii unor situații de urgență.

De asemenea, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență au fost înregistrate 16.299 solicitări de emitere a actelor administrative care să certifice realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor sau de protecție civilă, fiind eliberate 4.906 avize și autorizații de securitate la incendiu și protecție civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here