Acasă Social În ultimii 7 ani, numărul persoanelor cu dizabilități aproape că s-a dublat

În ultimii 7 ani, numărul persoanelor cu dizabilități aproape că s-a dublat

DISTRIBUIȚI

Numărul adulților cu dizabilităţi era, la sfârşitul lunii martie, de 886.950 persoane, din care peste jumătate femei, potrivit statisticilor publicate de Ministerul Muncii. Dintre acestea, 98,16 % (870.661 persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent (neinstituţionalizate) şi 1,84 % (16.289 persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate) coordonate de Ministerul Muncii prin ANPDPD.

Cele mai multe erau în Municipiul București – peste 75.000, urmat de județul Prahova – 37.000, iar cel mai mic număr se înregistra în județul Covasna, respectiv 6.500 de persoane.

Peste 67% sunt persoane cu vârsta de peste 50 de ani.

Potrivit legii, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, hiv, sida, asociat, boli rare, iar gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu și ușor.

Numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 42,4%, cu handicap accentuat 46,47%, iar cu handicap mediu și ușor 11,13%.

Numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități era la finele lunii martie de 569 dintre care 508 rezidențiale și 61 nerezidențiale de zi, în creștere față de aceeași dată a anului trecut.

Comparativ cu datele existente la 31 decembrie 2006, la finalul lunii martie a.c., numărul persoanelor cu dizabilități aproape că s-a dublat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here