Acasă Educatie În următorul deceniu, 10% din locurile de muncă actuale vor fi automatizate

În următorul deceniu, 10% din locurile de muncă actuale vor fi automatizate

Dezbatere despre consilierea și orientarea vocațională a elevilor ilfoveni

DISTRIBUIȚI

85% dintre meseriile care vor exista în 2030 nu au fost încă inventate, precizează un studiu realizat în 2018 de Dell Technologies.

În România deja există semne ale viitorului foarte apropiat, în industriile de vârf – precum tehnologia informațională (TI) – dar și în domeniile tradiționale, precum agricultura. Ofertele viitoare de locuri de muncă vor fi strict legate de tendințele care schimbă lumea de azi. Majoritatea estimărilor actuale ne arată că peste 10% dintre locurile de muncă actuale vor fi automatizate în următorul deceniu. Până în 2030, 800 de milioane de locuri de muncă vor fi desființate datorită automatizării, arată un studiu recent al McKinsey Global Institute.

În locul vechilor meserii, apar însă altele noi.

Pentru că dinamica ocupațiilor este din ce în ce mai rapidă, pentru că apar noi meserii, iar altele dispar, Consiliul Județean Ilfov derulează un parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov, cu eforturi susținute din partea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov(CJRAE), și alături de  Facultatea de Psihologie și Științele Educației, în baza căruia elevii din clasele a VII-a și a VIII-a sunt testați pentru a afla următorii pași către o meserie. Testele vizează orientarea profesională (astfel încât să se poată identifica către ce meserie au aptitudini și înclinație elevii) și orientarea școlară ( ajutându-i să știe care este oferta educațională către care pot să se îndrepte, care profil li se potrivește, pentru a face alegerea cea mai bună pentru continuarea studiilor liceale sau universitare).

Vicepreședinții Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu și Vincențiu Voicu, alături de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, Adriana Stoica, împreună cu purtătorul de cuvânt al CJ Ilfov, Mirabela Dumitrache, cu directorul Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov, Monica Geambașu, cu directorul Liceului Tehnologic ,,Cezar Nicolau” din Brănești, Marinela Culea, au provizat o dezbatere privind orientarea și consilierea vocațională a elevilor din ultimii ani de gimnaziu, la care au participat profesori, psihologi și consilieri școlari.

,,Am preluat această idee din alte state europene, care au testat-o cu succes de mai mulți ani. Sperăm să ne ofere și nouă, în următorii ani, rezultate cât mai bune, iar tinerii să poată face alegerile potrivite pentru viitorul lor. Este o abordare adaptată vremurilor, în care dinamica este foarte mare. Județul Ilfov înregistrează o transformare puternică. În 10 ani, populația s-a mărit cu 154.000 de locuitori, ajungând la un total de 540.000 de persoane. Din acest motiv, și infrastructura educațională trebuie adaptată, iar noi depunem eforturi pentru a sprijini autoritățile locale pentru construirea sau reabilitarea unităților de învățământ”, spune vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu.

Și vicepreședintele CJ Ilfov, Voicu Vincențiu, a subliniat că ,,Orientarea și consilierea vocațională pentru elevii din clasele a VIII-a înseamnă, înainte de toate, un progres uriaș pentru județul Ilfov și pentru atâtea și atâtea familii ai căror copii beneficiază de unul dintre cel mai de succes proiect căruia noi, la CJ Ilfov, îi acordăm importanța cuvenită.

Este bine să punctăm faptul că elevii parcurg o serie de etape care îi vor ajuta pe întregul parcurs școlar și vor aduce binele în viețile lor: etapa de autocunoaștere, etapa de explorare și etapa de decizii. Indiferent de etapă, seria de beneficii din cadrul programului de consiliere vocațională sunt uriașe.”

La dezbatere a luat parte și un părinte al cărui copil a beneficiat de această testare, iar experiența împărtășită a confirmat că prin  testarea Toolkit i s-a conturat o percepție mult mai clară asupra capacităților pe care le are. Consilierea vocațională a ajută elevii să descopere cine sunt, ce pot face cu abilitățile și talentele lor, cum pot obține ceea ce își doresc, făcând ceea ce le place și îi pasionează și, poate cel mai important, să își construiască propriul drum.

În Ilfov, educația formală este completată cu proiecte de educație mn-formală, stimulate și susținute de Consiliul Județean Ilfov, prin președintele Hubert Thuma  – asigurarea de burse lunare (în cuantum de 100 de lei pentru elevii din învățământul profesional/dual), ”Școala de bani” în parteneriat cu o bancă comercială (prin care elevii din gimnaziu și liceu învață ce înseamnă finanțele, puterea banilor, ce reprezintă un card sau un cont și utilitatea lor sau ce înseamnă economiile), ”Ora de relaxare, ora cu animale – învățăm de la animale mici cum să fim oameni mari” (ateliere care au în vedere educația privind bunăstarea animalelor, responsabilizarea față de acestea și prevenirea abandonului, proiect unic în țară la nivelul instituțiilor publice care se desfășoară în școlile ilfovene).

3 COMENTARII

  1. […] 85% dintre meseriile care vor exista în 2030 nu au fost încă inventate, precizează un studiu realizat în 2018 de Dell Technologies. În România deja există semne ale viitorului foarte apropiat, în industriile de vârf – precum tehnologia informațională (TI) – dar și în domeniile tradiționale, precum agricultura. Ofertele viitoare de locuri de muncă vor […] Citeste mai mult […]

Dă-i un răspuns lui În următorul deceniu, 10% din locurile de muncă actuale vor fi automatizate - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here