Acasă Educatie ÎNCĂ TREI PROIECTE ȘCOLARE DE SUCCES SUSȚINUTE DE PRIMĂRIA PANTELIMON

ÎNCĂ TREI PROIECTE ȘCOLARE DE SUCCES SUSȚINUTE DE PRIMĂRIA PANTELIMON

DISTRIBUIȚI

 

Încheierea oficială a proiectelor “Lumea copiilor” – program S.D.S., “Viitorul sunt E.U. – Cluburi pentru copii și “Arta de a fi părinte”- Școala părinților a avut loc în data de 12 iunie 2017, într-o atmosferă entuziastă, în prezența cadrelor didactice, părinților, elevilor și a reprezentanților Primăriei orașului Pantelimon. Proiectele au fost derulate în anul școlar 2016 – 2017 și au fost finanțate de Consiliul Local Pantelimon.

În cadrul proiectului “Lumea copiilor” au fost înscriși 60 de elevi din învățământul primar și gimnazial. Programul SDS a avut ca obiectiv prevenirea abandonului și a insuccesului școlar. Elevii, pe parcursul programului, au primit o masă caldă, rechizite și materiale necesare procesului instructiv educativ din bugetul proiectului.

În cadrul proiectului “Viitorul sunt E.U.” s-au derulat șapte cluburi pentru copii și a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților practice, tehnice, știintifice și artistice la elevi: “Arta japoneză”, coordonator prof. Doinița Cîntă-Bine, “Fenomene fizice”, coordonator prof. Maria Ștefan, “Biodiversitate”, coordonator prof. Corina Păun, “Cetățenie activă”, coordonator prof. Dorina Stoica, “Arta meșteșugărească”, coordonator prof. Daniela Marin, “Sport”, coordonator prof. Nicolae Cîntă-Bine, “Pictură și serigrafie”, coordonator prof. Cristina Solalea.

În cadrul cluburilor au fost înscriși 84 de elevi. Gustarea elevilor și materialele au fost asigurate din bugetul proiectului finanțat de Consiliul Local Pantelimon.

Proiectul “Arta de a fi părinte” – Școala părinților a oferit celor zece părinți înscriși în program ședinte de consiliere individuală și de grup. Obiectivele proiectului au vizat reducerea abandonului școlar în cadrul grupurilor vulnerabile și îmbunățățirea comunicării părinte – elev. Părinții au fost îndrumați de consilierul școlii, prof. Sanda Săceanu, aceștia lucrând individual sau împreună cu elevii. La sfârșitul lunii, aceștia au primit un pachet cu alimente de bază asigurat din bugetul proiectului.

Se cuvin mulțumiri pentru aceste proiecte Consiliului Local Pantelimon și primarului Marian Ivan, care sprijină demersul educațional și facilitează accesul tuturor elevilor școlii către o educație de calitate. – prof. DOINA CÎNTĂ-BINE, Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here