Acasă Info Local ÎNCET, ÎNCET, TĂRICEANU PREIA ȘTAFETA DE LA DAN VOICULESCU

ÎNCET, ÎNCET, TĂRICEANU PREIA ȘTAFETA DE LA DAN VOICULESCU

DISTRIBUIȚI

Fostul prim-ministru, fostul șef peste liberali, fostul deputat de Ilfov, actualmente președinte al Senatului și lider al unui partid inexistent (PLR), Călin Popescu – Tăriceanu, ar putea deveni președinte al PC odată cu intrarea în dizgrația lui Dan Voiculescu a lui Daniel Constantin. Dacă îi va reuși strategia, Tăriceanu ar putea face tandem cu Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 4 în fruntea noului Partid Conservator.

            Apropiați ai lui Tăriceanu susțin că se vorbește despre o fuziune a PLR (în acte Partidul Național Ecologist) cu PC în urma căreia Daniel Constantin va fi debarcat de la cârma partidului, locul lui urmând să fie luat, așadar, de cei doi Popești.

            Așa se explică și vehemența cu care Tăriceanu a reluat, readus pe agenda publică și susținut ideea suspendării lui Traian Băsescu, imediat după arestarea lui Dan Voiculescu, cel care a promovat-o intens idee și pentru care ”a depus toate eforturile”.

1 COMENTARIU

  1. Ce bine ca vau chemat regia de apa ilfov in judecata!In orasul Pantelimon. Apa curger peste tot numai la robinete nu avem apa?Ce face faimoasa regie, de apa bde nu baga apa oameni
    Lor din acest Oras!Isi bat joc de noi nemernicii si ticalosii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × three =