Bunicii ar urma să beneficieze de o indemnizație de 650 de lei dacă au grijă de nepoți în cazul în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani în care primesc indemnizație pentru creșterea copilului. Concomitent, mama încasează stimulentul de inserție, reglementat de legislația în vigoare, tot de 650 de lei, prevede un proiect depus la Parlament.
Inițiatori sunt senatori și deputați de la PMP, PNL, UDMR și Pro România. Proiectul introduce ”beneficiul social – indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei”. Astfel, pe perioada acordării stimulentului de inserție, oricare dintre buni beneficiază de această indemnizație, dacă se află în relații de rudenie firească sau de adopție cu nepotul/nepoata, are acordul părinților copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia.
În același timp, părintele care a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului și care a revenit la serviciu înaintea încheierii perioadei pentru care se acordă aceasta (2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap) va încasa stimulentul de inserție, prevăzut în legislația actuală.
Atât stimulentul de inserție, cât și indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei sunt stabilite la 650 de lei pe lună, banii neimpozabili. Proiectul nu are nicio prevedere care să se refere la familiile care nu au bunici în viață. Dacă proiectul va fi adoptat, ar urma să intre în vigoare din anul 2020, iar fondurile necesare să fie alocate din bugetul Ministerului Muncii.