Industria auto şi schimbările climatice: UE nu îşi va atinge obiectivele fără reguli mai stricte
Uniunea Europeană nu îşi va atinge obiectivele pe care şi le-a fixat până în 2025 în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră dacă nu atacă serios poluarea provocată de automobile. Unele ţări fac presiune pentru a plasa ştacheta foarte sus, dar altele, precum Germania, pun frână. Patru state membre consideră că UE ar trebui să fixeze noi obiective ambiţioase în materie de eficacitate energetică pentru noile maşini până în 2025 pentru a reduce costurile de transport pentru consumatori şi a combate schimbările climatice, scrie The Guardian, Londra.
Miniştrii Mediului şi Transporturilor din Olanda, Irlanda, Suedia şi Finlanda au scris Comisiei Europene pentru a spune că noul obiectiv ar trebui fixat anul viitor pentru 2025. El s-ar adăuga obiectivului actual, fixat la 95g de CO2 pe km în medie per constructor până în 2021. Media în 2014 era de 123,4 g de CO2/Km.
“Noi şi ambiţioase obiective pentru 2025, însoţite de un pachet de măsuri asupra infrastructurii pentru aprovizionare şi alte probleme, vor încuraja tranziţia spre o motorizare cu emisii zero pentru vehiculele particulare”, precizează scrisoarea, pe care The Guardian a putut să o cunsulte. “Aceste obiective sunt esenţiale pentru a stimula noi inovaţii pentru a dezvolta şi ameliora vehiculele electrice, cu hidrogen sau hibrizii ce se reîncarcă”.
Un grup mixt de 11 eurodeputaţi a scris de asemenea comisarului european pentru Climat şi energie, Miguel Arias Cañete, cerându-i de anul viitor noi obiective în materie de eficacitate energetică pentru anii 2020.
Patronul Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a afirmat pentru The Guardian la începutul lui iulie că nu poate să prevadă volumele de producţie pentru maşinile electrice cât timp UE, SUA şi China nu îşi vor fi dezvăluit planurile în privinţa consumului de carburant şi a emisiilor pentru 2030.
Aceste intervenţii formează cadrul unei noi bătălii asupra reglementării, în care Germania ar trebui să se opună obiectivelor ambiţioase în interesul constructorilor precum BMW şi Daimler.
În timpul ultimei negocieri asupra eficacităţii energetice a industriei auto, acum doi ani, cancelarul Angela Merkel a jucat dur, obținând ca limita asupra emisiilor asupra căreia alte ţări căzuseră de acord să fie mai întâi îngheţată şi apoi relaxată.
Dar, de data aceasta, mai multe ţări ale UE par să fi înţeles că modestele angajamente ale Europei în materie de energii regenerabile şi de ameliorare a eficacităţii energetice nu vor permite să atingă cele 40 de procente din reducerea de emisii de CO2 asupra cărora s-au angajat conducătorii.
Industria auto este conştientă şi ea şi s-a consultat cu apărătorii mediului şi consumatorii pentru a pune în practică o opoziţie mai subtilă la obligaţiile de reducere a emisiilor.
Asociaţia Europeană a Constructorilor Auto (ACEA), care reprezintă mărcile cele mai importante, afirmă că ea încearcă să stabilească o alianţă mai vastă şi inedită asupra abordărilor alternative spre un obiectiv pentru 2025.
“Există o limită apropo de ce putem ameliora tehnologic [pentru a reduce emisiile] în industria auto, este deci esenţial să implicăm toate părţile pentru a pune la punct un program mai ambiţios asupra schimbării climatice”, a declarat un purtător de cuvânt.
Un text recent exprimând poziţia ACEA propunea reducerea poluării auto la fiecare reînnoire a flotei, o utilizare mai amplă a agrocarburanţilor, a sistemelor de transport “inteligente” şi a lecţiilor de eco-conduită obligatorii pentru coducătorii auto. Aceştia ar trebui să înveţe să-şi modifice comportamentul anticipând mai mult circulaţia, utilizând acceleraţia mai lent şi mai uşor, ridicând piciorul mai devreme şi fără să accelereze vreodată aproape de un semafor.
“Este dovedit că eco-conduita este eficientă, dar doar pe o perioadă scurtă”, afirmă Greg Archer, purtător de cuvânt al ONG Transport and Environment (T&E): “Imediat după, oamenii conduc în mod mai economic, dar se întorc repede la stilul lor obişnuit”.
O analiză recentă a T & E a arătat că obiectivele de eficiență energetică auto pentru 2025 și 2030 ar putea produce aproape jumătate din întreaga contribuție a sectorului transporturilor, la pragurile stabilite pentru 2030. Fără ele, impozite grele pe combustibil, noi taxe sau reforme profunde asupra planificării ar fi necesare.
Constructorii auto afirmă că măsurile uşor de pus în practică pentru a reduce emisiile au fost deja luate, cu mari costuri, şi că orice pas suplimentar s-ar baza pe trecerea la vehiculele electrice.
O sursă europeană, ce a ţinut să-şi păstreze anonimatul, califică acest argument drept “dezinformare”, deoarce cercetările arată că propulsoare hibride diesel ar putea să ducă emisiile de CO2 la 65g/km până în 2035.
“Este o prostie”, adaugă funcţionarul european: “Potenţialul tehnic pentru a ameliora şi mai mult motoarele cu combustie internă există”.
În 2013, Comisia s-a angajat să revadă limitele din 2025 (68-78g/km de CO2 pentru vehiculele noi) anul următor. Încă nu a terminat. – sursa: VoxEurop.eu