Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia şi Fundaţia Hanns Seidel România derulează, în perioada octombrie-decembrie 2020 Proiectul #Integritate 2020, în cadrul căruia este organizat, ca activitate principală, un concurs de filme de scurt metraj cu tematică “anticorupție”.
Proiectul își propune să stimuleze implicarea cetățenilor, în special a tinerilor în dezvoltarea unor mesaje educative, cu ajutorul telefonului mobil sau a camerei de filmat. Participanții la concurs sunt încurajați astfel, să ia atitudine împotriva corupției și să contribuie ei înșiși, prin viziunea lor creativă, la dezvoltarea unui comportament activ și responsabil.
Concursul se adresează tuturor cetăţenilor români, care au împlinit vârsta de 16 ani până la data înscrierii şi se desfăşoară pe două secţiuni adresate amatorilor şi profesioniştilor.
Filmele declarate câştigătoare vor fi premiate, la data de 9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupţie, la București, în cadrul Galei Integrităţii, eveniment organizat anual pentru marcarea acestui moment.
Mesajul Direcției Generale Anticorupție este de toleranță zero față de infracțiunile de corupție, iar pe această cale cetățenii sunt îndemnați să ia atitudine împotriva faptelor de corupție ori de câte ori este nevoie.
Reamintim faptul că, la nivelul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, D.G.A. este reprezentată de Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, al cărui sediu se află în municipiul Bucureşti, B-dul Nicolae Grigorescu, nr.12 A, sector 3, telefon 021.365.35.87, fax 021.365.35.99.