Acasă Politic Întrevederea ministrului apărării naționale cu omologul luxemburghez

Întrevederea ministrului apărării naționale cu omologul luxemburghez

DISTRIBUIȚI

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 5 septembrie, o întrevedere oficială cu omologul său din Marele Ducat de Luxemburg, François Bausch.

Întrevederea s-a înscris în marja vizitei pe care Președintele României, Klaus Iohannis, și prim-ministrul luxemburghez, Xavier Bettel, au făcut-o la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, unde se află cantonat Grupul de Luptă NATO, coordonat de Franța, la care Marele Ducat contribuie cu un contingent de 26 de militari.

Agenda discuțiilor dintre cei doi miniștri ai apărării a inclus subiecte referitoare la cooperarea celor două state în plan bilateral și în cadrul NATO și UE, rezultatele Summit-ului NATO de la Vilnius, precum și situația de securitate din regiunea Mării Negre în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Oficialul român a apreciat contribuția Marelui Ducat de Luxemburg la consolidarea posturii aliate pe flancul estic, aceasta fiind o dovadă a solidarității și unității aliate.

„Militarii luxemburghezi s-au integrat foarte bine în arhitectura Grupului de Luptă de la Cincu, unde își îndeplinesc misiunile cu profesionalism, competență și seriozitate. România apreciază în mod deosebit contribuția Luxemburgului la întărirea securității flancului estic”, a declarat Angel Tîlvăr.

Totodată, ministrul român al apărării a apreciat relația foarte bună de cooperare dintre contingentele aliate care își desfășoară activitatea la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, subliniind dezvoltarea continuă a infrastructurii și a sprijinului națiunii gazdă.

Cei doi miniștri au reiterat importanța contribuțiilor țărilor membre NATO la asigurarea eficienței și credibilității posturii colective de descurajare și de apărare pe Flancul Estic, acestea fiind fundamentale pentru descurajarea Rusiei, prin promovarea securității colective în Regiunea Mării Negre și prin continuarea acordării de asistență Ucrainei și partenerilor vulnerabili, în special Republicii Moldova.

Totodată, în contextul discuțiilor pe tema evoluțiilor de securitate din regiunea estică, a fost evidențiat şi rolul-cheie pe care îl are Uniunea Europeană în sprijinirea Ucrainei, atât prin utilizarea instrumentului Facilitatea Europeană pentru Pace, cât şi prin Misiunea de asistență în sprijinul forţelor armate ucrainene – EUMAM Ucraina.

2 COMENTARII

  1. […] Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 5 septembrie, o întrevedere oficială cu omologul său din Marele Ducat de Luxemburg, François Bausch. Întrevederea s-a înscris în marja vizitei pe care Președintele României, Klaus Iohannis, și prim-ministrul luxemburghez, Xavier Bettel, au făcut-o la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, unde se află cantonat Grupul de […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here