Acasă Economie Învățământul dual, soluție pentru deficitul de forță de muncă și dezvoltarea durabilă...

Învățământul dual, soluție pentru deficitul de forță de muncă și dezvoltarea durabilă a României

DISTRIBUIȚI

Prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, consilierul prezidențial Ligia Deca și consilierul de Stat László Bornely au participat marţi la conferința Professional Dual Summit, alături de reprezentanți ai autorităților publice și ai marilor companii din România, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Tema dezbaterii a constituit-o învățământul dual și modul în care acest sistem poate fi o soluție pentru deficitul de forță de muncă bine calificată.

„Companii mari din țară mi-au transmis că și-au rezolvat problemele privind forța de muncă prin investiții în anumite clase, în anumite licee. Au găsit această soluție a învățământului dual. Acum întrebarea este cum extindem acest sistem la nivel național. Practic acest sistem este singurul care nu scoate șomeri de pe băncile școlii. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avem prevăzute 400 milioane de euro pentru învățământ profesional și dual. Sper să avem o concluzie care să fie implementată rapid, întrucât avem nevoie de forță de muncă bine calificată”, a declarat Florin Cîțu.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu s-a declarat un susținător al învățământului profesional în sistem dual și a făcut referire la fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și la proiectul prezidențial România Educată.

„Întotdeauna am susținut că învățământul dual este cea mai bună formă de organizare a învățământului profesional. Sumele generoase din PNRR trebuie utilizate inteligent și eficient. Avem nevoie de o schimbare de mentalitate care să consolideze învățământul dual. Aceasta se va realiza când vom avea rute diversificate și deschise: acei tineri din învățământul dual să aibă șansa să își continue studiile la nivel universitare”, a susținut ministrul Sorin Cîmpeanu.

Gazda evenimentului, László Borbély, a punctat modul în care departamentul pe care îl coordonează se va implica în susținerea învățământului dual, ca instrument important în dezvoltarea durabilă a României.

„La nivel național, puțin peste 230 de școli au clase de învățământ dual, iar 779 au clase de învățământ profesional. Dincolo de aceste cifre, lipsa forței de muncă bine calificată este un fapt vizibil nu doar pe piața muncii, ci și la nivelul experiențelor personale. Departamentul pe care îl coordonez are un rol de catalizator și am încredere că prin activitatea noastră vom reuși să mișcăm lucrurile și în acest domeniu deosebit de important pentru dezvoltarea durabilă a României”, a declarat László Borbely.

Una dintre problemele identificate de către cei care au luat cuvântul a fost reticența elevilor și părinților de a participa la astfel de programe, în lipsa unor soluții flexibile care să permită diverse rute de formare profesională.

„Din păcate, învățământul dual în România încă se organizează pentru nivelul 3 de calificare la nivel de școală profesională, cu toate că legislația este mai permisivă. Există o reticență în a lărgi această pâlnie de ofertă educațională. Am mare încredere că evenimentul de astăzi va ajuta în a încuraja pe cei care pot să facă schimbarea în bine să facă acest pas. Proiectul România Educată va încerca să propună această flexibilizare a rutelor”, a declarat consilierul prezidențial Ligia Deca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here