Acasă Politic Iohannis: România ”va fi alături” de Republica Moldova în susținerea reformelor din...

Iohannis: România ”va fi alături” de Republica Moldova în susținerea reformelor din această țară

DISTRIBUIȚI

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj după alegerile din Republica Moldova, în care îi felicită pe moldoveni pentru vot și pentru ”opțiunea clară” pentru integrare europeană. Șeful statului afirmă că România ”va fi alături” de Republica Moldova în susținerea reformelor din această țară.

”Felicitări cetățenilor R. Moldova pentru spiritul civic și opțiunea clară pentru reforme, stat de drept și integrare europeană! Felicitări Maia Sandu pentru curaj, perseverență și viziune! România va fi alături de R. Moldova în susținerea reformelor și parcursului european!”, a transmis Klaus Iohannis luni dimineață, pe Twitter.

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu, principalul partid proeuropean din Republica Moldova, a câştigat alegerile parlamentare anticipate de duminică, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,95% dintre secţiile de votare.

În urma numărării voturilor din 2.149 din totalul celor 2.150 de secţii de votare, PAS a înregistrat un procent de 52,74% din voturi, depăşind astfel categoric principala formaţiune politică de stânga, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), care a fost votat de 27,22% din electorat.

Datele CEC arată că Partidul Politic ”Şor” (PPŞ) a beneficiat de susţinerea a 5,75% dintre alegători, acesta fiind urmat de Blocul Electoral ”Renato Usatîi”, cu 4,10% din voturile alegătorilor. AUR a luat 0,49%.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

six + twelve =