Acasă Economie Ionel Dancă: Proiectele de infrastructură de interes local vor putea fi transferate...

Ionel Dancă: Proiectele de infrastructură de interes local vor putea fi transferate de la autorităţile centrale

DISTRIBUIȚI

Proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local vor putea fi transferate de la autorităţile centrale la nivelul celor locale, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate în şedinţa de Guvern, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Prin această OUG, autorităţile locale vor avea posibilitatea să preia în gestiune şi execuţie proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară, fie prin autoritatea locală, fie prin asociaţii de dezvoltare intercomunitară, pentru dezvoltarea şi execuţia unor lucrări pe infrastructura de interes naţional. Astfel, drumuri naţionale, centuri ocolitoare care nu erau până în prezent în grafic de execuţie la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor putea fi transferate autorităţilor locale şi executate în gestiunea acestora, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, acestea să revină în administrarea CNAIR.

“Prin acest mecanism, se rezolvă o problemă acută a Programului Operaţional Infrastructură Mare, respectiv un risc de dezangajare de peste două miliarde de euro, tocmai pentru că sunt proiecte care au întârziat, nu au fost pregătite suficient de guvernările anterioare – din lipsă de interes, din lipsă de competenţă – şi acum acestea au posibilitatea să fie transferate la nivel local, unde există voinţă şi interes major pentru realizarea acestora şi vor putea fi realizate, astfel încât România să nu piardă banii europeni”, a menţionat Dancă.

În cadrul aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, au fost introduse modificări în ceea ce priveşte decontarea unor cheltuieli, în special pentru zona de cercetare. Cu acordul Comisiei Europene, în cadrul proiectelor de cercetare vor putea fi decontate cheltuieli de până la 75% cu achiziţia echipamentelor, în primul an de derulare a proiectului. Aceste cheltuieli erau până în prezent decontate ulterior desfăşurării unor etape din cadrul proiectului. Nu puteau fi decontate în prima etapă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here