Acasă Anchete IPJ Ilfov anunță amenzi și dosare penale în cazul Sintești-Vidra când comisarii...

IPJ Ilfov anunță amenzi și dosare penale în cazul Sintești-Vidra când comisarii de mediu au fost atacați cu furci

DISTRIBUIȚI

La 20 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30 Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost solicitat de jandarmii din Ilfov pentru a interveni în sprijin, în satul Sintești din comuna Vidra, în vederea restabilirii ordinii și liniștii publice, localitate în care erau desfășurate activități de către Garda de Mediu și Jandarmeria Ilfov.

În urma solicitării, echipajele de poliție împreună cu șeful Poliției Popești-Leordeni și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Ilfov au intervenit cu operativitate, deplasându-se la fața locului, unde au efectuat activități specifice din competentă.

În acest context polițiștii ilfoveni au procedat la conducerea de persoane la sediul Postului de Poliție Vidra, în vederea identificării acestora și luării măsurilor legale.

În urma primelor vericări, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale conform Legii 55/ 2020, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei. Totodată, reprezentanți Gărzii de Mediu au aplicat două sancțiuni contravenționale conform O.G. 92/2021, cu amenzi în valoare de 20.000 de lei și au confiscat cantitatea de 10 kg de cupru.

La fața locului au acționat și echipaje de pompieri care au lichidat focarele de incendiu, despre care au rezultat elemente că erau folosite în scopul arderilor ilegale de deșeuri.

De asemenea, IPJ Ilfov anunță că polițiștii orașului Popeșt- Leordeni continuă verificările pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun conform actelor normative în vigoare.

În urma verificărilor efectuate cu privire la posibile fapte de agresiune prin acte de amenințare, săvârșite la data de 20 noiembrie a.c., în satul Sintești din comuna Vidra, față de reprezentanții Gărzii de Mediu, polițiștii orașului Popești-Leordeni s-au sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, în care urmărirea penală este de competența exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Comisari de Mediu, atacați cu furci

După cum se știe, două persoane au fost reținute pentru audieri, sâmbătă seara, în Sintești-Vidra, județul Ilfov, în cadrul unei descinderi a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu, cu sprijinul Poliției, Jandarmeriei și IGSU, care a vizat arderile ilegale de deșeuri de lângă Capitală.

În cadrul intervenției, comisarii de mediu au fost atacați cu furci și alte obiecte de persoanele surprinse că ardeau ilegal deșeuri, însă intervenția promptă a luptătorilor SAS a pus capăt manifestărilor violente, făptașii fiind imediat imobilizați și reținuți.

Atacul s-a produs în momentul în care echipele de permanență ale GNM, care patrulează zilnic în zonă, au surprins mai multe focare în câmp, unde făptașii ardeau cabluri electrice, anvelope uzate și alte tipuri de deșeuri, formând nori de fum dens. A fost necesară intervenția a trei autospeciale de pompieri pentru stingerea incendiilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twelve − 11 =